Max Verstappen a obținut victoria de etapă în Mexic, olandezul conducând exemplar și dublându-și succesul din 2017 de pe Autodromo Hemanos Rodriguez. Dar în timp ce acesta obținea a cincea victorie din carieră, britanicul Lewis Hamilton, cu o clasare pe locul 4 duminică se încorona campion pentru a cincea oară, cu două etape înainte de finalul sezonului, devenind al treilea pilot din istorie, după Juan Manuel Fangio și Michael Schumacher care reușește această performanță.
Federația Internațională de Automobilism a dat publicității vineri lista Grand Prix-urilor care vor forma în 2019 calendarul competițional al Formulei 1
Plecat din pole position, Hamilton a dominat încă de la start când trei piloți au fost nevoiți să abandoneze în al treilea viraj: Romain Grosjean (Haas) a derapat, cauzând un nor de fum înainte de a se ciocni cu mașina Renault a lui Nico Hulkenberg și cea Toro Rosso a lui Pierre Gasly.
Fostul șofer de probe de la Lotus și Renault, Carmen Jorda, crede că femeile au mai multe șanse să-și construiască o carieră în Formula E decât în Formula 1.
După un Mare Premiu tensionat în Mexic, Lewis Hamilton și-a asigurat al patrulea titlu mondial din carieră și Max Verstappen a câștigat detașat a treia sa cursă.
Britanicul Lewis Hamilton a câștigat duminică în Austin Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii fiind urmat pe podium de piloții Ferrari, Sebastian Vettel și Kimi Raikkonen după o decizie controversată a comisarilor de traseu de a-l penaliza cu 5 secunde pe Max Verstappen pentru o depășire considerată neregulamentară asupra lui Raikkonen în ultimul tur.
Franța și Germania revin în calendarul Formulei 1. Programul pentru Campionatul Mondial din 2018 a fost aprobat în urma unei întâlniri a FIA World Motor Sport Council ținută luni la Geneva
Nord irlandezul Kris Meeke a ieșit de pe traseu, într-un parc auto, dar după câteva manevre a reușit să aducă prima victorie în WRC a anului pentru Citroen