
Nu mulțí au fost aceia care au crezut, la lansarea lui Koenigsegg One:1, că afirmațiile producătorului legate de performanțele mașinii s-ar și adeveri pe deplin. Compania suedeză începe însă să demonstreze că a avut dreptate când a anuțat că a construit cea mai rapidă mașină din lume. În ultimele două luni, Koenigsegg a testat megacar-ul pe circuitul Spa-Francorchamps din Belgia, iar rezultatele sunt cu adevărat uluitoare. Luna trecută, Koenigsegg One:1 a reușit să parcurgă un tur de circuit în doar 2:33:26, un timp absolut incredibil, având în vedere că este cu aproape cinci secunde mai rapid decât cel stabilit de un McLaren P1 aflat în modul „race”. Și ca lucrurile să fie și mai clare, Koenigsegg a revenit la Spa și acum câteva zile, pentru a mai încerca o dată. Cu pilotul de teste al Koenigsegg la volan, Robert Serwanski, cu o mașină „încălțată” în aceleași cauciucuri Michelin de stradă pe care le primesc și clienții Koenigsegg și cu un sistem de eșapament modificat pentru a respecta nivelul maxim de zgomot admis pe Spa (setare ce a limitat performanțele mașinii), Koenigsegg One:1 a reușit să-și bată propriul timp. Noul record este de 2:32.14, acesta fiind, de departe, cel mai bun timp înregistrat vreodată pe circuitul Spa de o mașină construită pentru a putea fi condusă și pe drumurile publice. „O îmbunătățire a recordului pe tur este o mărturie a capacităților mașinii și ar trebui sărbătorită, dar, ca să fim sinceri, asta seamănă mai mult a lucru neterminat pentru noi”, spune constructorul suedez, lăsând să se înțeleagă faptul că mașina poate și mai mult.