
Volkswagen a prezentat la Salonul Auto de la Geneva conceptul T-ROC, iar la doar câteva zile distanţă, mai marii grupului german spun că modelul are şanse mari să se metamorfozeze într-o versiune de serie. “Vom întreba clienţii noştri şi sunt sigur că le va plăcea maşina. Şi dacă le va plăcea, o vom construi”, a declarat pentru Automotive News şeful Volkswagen, Martin Winterkorn. De asemenea, Dr. Heinz-Jakob Neußer, şeful diviziei de dezvoltare, a numit conceptul T-ROC drept o evoluţie logică a liniei Golf.
În cazul în care maşina va avea şi o versiune de serie, aceasta va fi poziţionată între modelul entry-level Taigun şi viitoarea generaţie a lui Tiguan.
Volkswagen T-ROC este un crossover construit pe platforma MQB şi este propulsat de un motor TDI de 2 litri şi patru cilindri, care produce 184 cai putere şi 380 Nm cuplu. Motorul permite maşinii să accelereze de la 0 la 100 km/h în 6.9 secunde şi oferă o viteză de top de 210 km/h.
Sursa: Automotive News