Iohannis despre noul model Ford: "Va deveni o nouă poveste de succes a industriei auto româneşti"

Alături de premierul Mihai Tudose, preşedintele Klaus Iohannis a participat la Craiova la lansarea noului model Ford EcoSport

Uzina Ford de la Craiova a oprit producția monovolumului B-MAX, urmând ca acesta să fie înlocuit de SUV-ul EcoSport. Compania a anunţat că va face investiţii de circa 200 de milioane de euro, pentru ca liniile de producţie să fie transformate şi pregătite de producţia noului SUV, care până în prezent a fost importat, pentru piaţa din Europa, din India.

„Se creează încă 1.700 de noi locuri de muncă, o realizare foarte bună pentru economia locală şi regională. Craiova redevine un important centru industrial al României. Îmi exprim speranţa că va deveni o nouă poveste de succes a companiei Ford şi a industriei auto româneşti“, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la Craiova.

„Acum 25 de ani, prezenţa în România unui nume precum Ford, părea utopie. Astăzi trăim un moment de bucurie pentru că acest mare eveniment reprezintă şi o declaraţie că România e un mediu bun pentru a face produse de calitate, un loc unde Ford a venit să rămână. Aici au găsit oameni de calitate care au reuşit să facă aceste lucruri minunate. În ceea ce priveşte infrastructura care uneşte Craiova de restul lumii suntem în grafic“, a declarat şi premierul Mihai Tudose.


Ford EcoSport

Modelul EcoSport va fi asamblat la fabrica din Craiova şi va fi cel mai avansat şi complex automobil produs în România. Noul Ford EcoSport va oferi o experienţă dinamică optimizată cu ajutorul sistemului Ford Intelligent All Wheel Drive, motorizarea fiind asigurată de noul motor diesel Ford EcoBlue de 1.5 litri şi, cu o cutie manuală cu şase trepte, oferind 125 CP şi un cuplu de 300 Nm.

ford ecosport craiova 01
ford ecosport craiova 02
ford ecosport craiova 03
ford ecosport craiova 04
ford ecosport craiova 05
Vezi toata lista

Comentarii