
Cariera în Formula 1 a lui Felipe Massa părea a se fi încheiat la finalul cursei din Abu Dhabi de anul trecut dar apoi Williams l-au pierdut pe Valtteri Bottas, transferat la Mercedes şi aveau nevoie de un înlocuitor cu experienţă. Brazilianul a acceptat repede să revina asupra deciziei retragerii şi să se intoarca la fosta echipă. Decizia câştigătorului de 11 Grand Prix-uri e una îndrăzneaţă dar nu e fără precedent.
Niki Lauda – retras în 1979, a revenit în 1982
Când Niki Lauda s-a decis, după două titluri mondiale şi 17 curse câștigate, să se retragă din F1, a făcut-o cu efect surprinzător de rapid: pilot atunci la Brabham, acesta a renunţat chiar în timpul antrenamentelor pentru Marele Premiu al Canadei din 1979, declarând: “In viaţă mai sunt şi alte lucruri decât condusul în cerc.”
“Nu simţeam nicio provocare. Era doar dureros şi motivaţia se dusese – foarte simplu.” Explica el anul trecut pentru Formula1.com.
În schimb, Lauda şi-a îndreptat atenţia pentru a pune bazele afacerii sale din aeronautică şi aveau să treacă ulterior câţiva ani pentru a se întoarce în paddock, iniţial doar pentru comentarii. “Eram dispus iar să imi asum riscuri şi eram uimit de progresele tehnice. Atunci Ron [Dennis, fostul şef de la McLaren] m-a sunat şi m-a intrebat dacă vreau să fac unele teste cu o maşină, ceea ce a fost o coincidenţă deoarece el nu ştia în ce etapă intram [psihologic]”
Revenirea lui Lauda avea să dureze patru sezoane, perioadă în care el şi-a adăugat în palmares opt victorii de cursă şi încă un titlu mondial înainte de a se retrage definitiv.
Alan Jones – retras în 1981, revenit în 1985
Alan Jones şi-a încheiat prima experienţă în F1 în maniera perfectă, cu victorie în Grand Prix-ul de la Las Vegas din 1981. În acel moment, el avea 34 de ani şi era campion mondial dar, deşi era în deplinătatea forţelor, începuse să fie epuizat de călătoriile fără întrerupere în jurul lumii.
Retras la ferma sa de lângă Melbourne, australianul a refuzat întâi o ofertă de la Ferrari în 1982 (decizie pe care avea să recunoască ulterior că a regretat-o) pentru ca apoi în 1983 înțelegerea cu Arrows să se încheie brusc când influxul promis de sponsorizări care îl tentase pe Jones nu s-a mai materializat.
După încă doi ani proiectul Haas – Lola avea sa se dovedească, până la urmă, a fi tot o fundătură. “Aveau toate ingredientele pentru o prajitură bună doar ca nu au fost în stare să aprindă cuptorul”, avea să declare apoi Jones despre o experienţă care a durat 20 de curse şi a inclus 15 abandonuri şi doar două clasări în puncte.
Nigel Mansell – şi-a anuntat retragerea în 1990, a revenit în 1991
Din punct de vedere tehnic, Nigel Mansell nu ar trebui să apară pe această listă deoarece, deşi avea să declare că urma sa renunţe la F1 la finalul sezonului din 1990, el a semnat un alt contract înainte de retragerea propriu-zisă.
Asta nu înseamnă ca anunţul iniţial al lui Mansell nu era sincer, el devenind atât de dezămăgit de performanţele de la Ferrari încât era pregătit sa renunţe complet.
Principala problemă era tensiunea politică în creştere de la echipa italiană, cu punctul culminant atins la Silverstone când britanicul a descoperit că şasiul său a fost transferat către monopostul coechipierului Alain Prost, la cererea francezului.
Mansell a obţinut pole position-ul în calificări dar avea să abandoneze în cursă ca urmare a unei probleme la cutia de viteze şi cum Prost avea sa câştige cursa, Mansell şi-a aruncat teatral mănuşile înspre spectatori şi şi-a anunţat retragerea iminentă.
“S-a spus că a fost o decizie luată sub impulsul momentului pentru că eram supărat că mașina cedase”, declara Mansell în 2009. “Alţii spuneau că era un scenariu pus în scenă pe piaţa negocierilor purtate de piloţi. Niciuna dintre astea nu era varianta adevarată. A fost o decizie sinceră. Rosanne (soţia lui) şi cu mine am discutat despre asta dinainte de Silverstone şi am decis că eram manipulaţi”.
Dar înainte de a ajunge la uşa de ieşire, fostul şef de echipă Frank Williams l-a mai sunat o dată. Cu degetele arzânde, Mansell a indicat că ar lua în considerare o revenire numai dacă echipa i-ar garanta statutul de pilot principal şi sprijinul complet al partenerului Renault. Refuzat iniţial, până la urmă Williams i-a acceptat condiţile şi restul e istorie.
În loc să se oprească la finalul lui 1990 cu 16 victorii şi câteva ocazii ratate de a câştiga titlul mondial, Mansell s-a retras cu 31 de victorii şi un titlu mondial dar numai după o retragere în 1992 şi încă o revenire în 1994/1995!
Michael Schumacher – retras în 2006, revenit în 2010
Când Michael Schumacher s-a retras la sfârşitul lui 2006 ca cel mai distins pilot din istoria F1, se părea că sunt puţine şanse ca el să se întoarcă în sportul etalon automobilistic. Dar când Felipe Massa a suferit un accident grav la Marele Premiu al Ungariei în 2009, Ferrari au revenit către fostul lor erou care încă activa ca un consultant special pentru echipă.
Revenirea a fost, în cele din urmă, blocată deoarece Schumacher nu a putut sa îşi revină după o accidentare la gât suferită în timpul curselor de motociclete la care participa. În mod evident, însă, interesul germanului fusese stârnit şi înspre sfârşitul acelui an a venit anunţul surprinzător că acesta atunci avea să revină in Formula din 2010, la 40 de ani, cu noua echipă Mercedes.
“Ce a iniţiat Ferrari a declanşat ceea ce vedeţi acum”, declara Schumacher. “Chiar nu simţeam că mi-aş dori asta când Ferrari mi-a cerut [să îl inlocuiască pe Massa] dar când am simţit responsabilitatea, m-am gândit că ar trebui să o îndeplinesc. După trei ani departe, simt că am iarăşi energia necesară şi sunt pregătit pentru lucruri serioase. Nu aş fi intrat în toata această poveste daca nu ma simţeam încrezător”.
Făcând iar echipă cu Ross Brawn, co-arhitect la multe dintre succesele sale anterioare, multe erau aşteptate de la Schumacher dar la sfârşitul celor trei ani, acesta şi-a mai adăugat doar o clasare pe podium la palmares. “Am savurat mare parte din această experienţă”, a declarat septuplul campion mondial. “Nu a fost la fel de succes ca înainte dar am învăţat multe pentru viaţă. Am aflat că a pierde poate fi mai dificil şi mai instructiv decât a câştiga. Acum e un bun moment pentru a renunţa”.
Felipe Massa – retras in 2016, revenit in 2017
Ca un omagiu adus fostului coechipier Michael Schumacher, a cărui decizie de a renunţa la F1 la sfârşitul lui 2006 i-a asigurat lui şederea la Ferrari, Felipe Massa s-a decis să îşi anunţe retragerea la Monza. “Am obţinut în carieră mai mult decât mă aşteptam vreodată şi sunt mândru de ce am realizat”, a declarat el înainte de a începe un turneu de adio pentru restul sezonului de la Williams, culminând cu două curse finale pline de emoţie în Brazilia şi în Abu Dhabi.
Dar la puţin timp după ce brazilianul şi-a încheiat socotelile cu F1, noul campion mondial Nico Rosberg şi-a anunţat propria retragere, determinând o serie de evenimente care au rezultat în plecarea lui Valtteri Bottas de la Williams la Mercedes şi cu echipa din Grove tentându-l pe Massa să revină pentru a fi parte din eforturile lor pentru 2017. “Când mass media a început să anunţe că m-aş putea întoarce, am fost impresionat de răspunsurile primite de la atât de mulţi fani care mă doreau înapoi”, a admis Massa. “Acesta a fost clar un factor important în luarea unei decizii aşa că vreau să le mulţumesc pentru sprijinul lor. Dar, la sfârşitul zilei, când am primit telefonul, a fost o ofertă pe care nu o puteam refuza. Era Williams! Nu m-aş fi întors pentru nicio altă echipă.”
Sursa: Formula1.com
Vezi toata lista