Formula 1 revine în Franţa din 2018

Marele Premiu al Franţei va reveni în calendarul Formulei 1 din 2018, după o absenţă de 10 ani.

Evenimentul va avea loc în sudul Franţei pe circuitul Paul Ricard (cunoscut şi sub numele de Le Castellet) unde ultima cursă a fost ţinută în 1990.
Înţelegerea a fost anunţată luni, la Paris, de Christian Estrosi, preşedintele regiunii Provence-Alpes-Côte d'Azur.


Ultimul Grand Prix francez a avut loc la Magny-Cour în 2008

Franta a găzduit prima întrecere de Formula 1 în 1906 dar a pierdut dreptul de organizare din lipsă de fonduri.
Le Castellet este deţinut de trustul familiei lui Bernie Ecclestone, directorul comercial al F1. Totuşi, acesta a declarat Reuters săptămâna trecută că organizatorii au închiriat cursa de la el şi a precizat că evenimentul va avea loc cel mai probabil la sfârşitul lui iulie.
Marele Premiu al Franţei va marca a doua revenire în calendar a unei curse europene din ultimii ani dupa reintroducerea Grand Prix-ului din Austria care este finanţat acum de Red Bull.
Alte curse din Europa întâmpină dificultăţi în asigurarea bugetului necesar pentru organizare, cea din Germania fiind exclusă din calendar pentru 2017 deşi e de asteptat că va fi introdusa iar din 2018 iar viitorul Marelui Premiu al Italiei a fost în dubiu până când noul contract a fost semnat săptămâna trecută.
De asemenea, proprietarii de la Silverstone au declarat că vor analiza dacă îşi vor mai permite găzduirea cursei din Marea Britanie după 2019.
În urma anunţului, pilotul francez Romain Grosjean a postat pe Twitter: “Sunt foarte fericit pentru fanii francezi care vor avea propriul Grand Prix şi vor putea veni să ne sprijine”

Sursa: www.bbc.com
 

Vezi toata lista

Comentarii