Procesul lui Ecclestone a început

Boss-ul Formule 1 este acuzat de corupţie de o companie media din Germania

Şeful Formulei 1, Bernie Ecclestone, este acuzat de un grup de presă german că a făcut o “înţelegere coruptă”, iar procesul a început la Londra. Compania germană Constantin Medien susţine că acţiunile pe care le deţine în Formula One Group au fost sub-evaluate în momentul în care au fost vândute, în 2006 şi cere despăgubiri de aproximativ 100 de milioane de euro de la Ecclestone şi alţi trei inculpaţi. În prima zi a procesului, avocaţii care reprezintă Constantin Medien au declarat instanţei că au fost plătite sume de bani drept mită bancherului Gerhard Gribkowsky în momentul vânzării acţiunilor, pentru ca Ecclestone să îşi menţină poziţia dominantă în cadrul Formula One Group. Gribkowsky, care momentan îşi execută pedeapsa de opt ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de abuz de încredere, evaziune fiscală şi luare de mită, ar fi primit aproximativ 30 de milioane de euro mită în momentul vânzării acţiunilor Formulei 1.

Ecclestone neagă orice implicare

În acest timp, Bernie Ecclestone neagă orice implicare şi nu s-a prezentat la primul termen al procesului. Avocaţii săi au afirmat însă că Ecclestone este nevinovat: „cererea celor de la Constantin nu stă în picioare. Nu a fost nici o conspiraţie, nu a fost nicio intenţie să fie prejudiciată compania germană. Constantin nu a suferit nicio pierdere”. Ecclestone a afirmat la începutul anului că l-a plătit pe Gribkowsky doar pentru că germanul îl ameninţase că îl va şantaja prin afirmaţii false legate de problemele legate de taxele pe care Ecclestone le avea de plătit. Între timp, şi procurorii germani dar şi cei elveţieni au început să investigheze problema, după plângerile făcute de Constantin Medien.

Sursa: espnf1.com
 

Vezi toata lista

Comentarii