
După ce vă informam că Schumacher Jr. a efectuat cateva teste intr-o masina de Formula 4, acum este rândul să menţionam că o altă speranţă a motorsport-ului, de data aceasta o fată de pe meleagurile noastre, a încheiat cu bine primul test cu un monopost de Formula 4 pe circuitul de la Brands Hatch, Marea Britanie. Este vorba despre Alexandra Marinescu, din Craiova, prima româncă din competiţiile de monoposturi.
Românca a participat la o sesiune de teste cu echipa britanică Virtuosi Racing, acest test fiind parte din programul de pregătire pentru sezonul 2015. Condiţiile în care s-au desfăşurat testele nu au fost unele ideale, din contră: temperaturi de până la 10 grade Celsius, aderență scăzută, prima experienţă pe circuitul britanic. Cu toate acestea, craioveanca a reușit în final să stabilească timpi pe tur similari cu cei ai piloților britanici care au mai concurat pe această pistă. „A fost o senzaţie fantastică în momentul în care am ieşit pentru prima oară pe circuit. Îmi place mult maşina şi am reuşit să mă acomodez rapid, ceea ce s-a văzut şi în timpii stabiliţi apoi pe fiecare tur” a declarat Alexandra.
După ce și-a început cariera în karting, şi a acumulat suficientă experiență în cursele din cadrul Skip Barber School, Statele Unite, Alexandra dorește să facă pasul către Formula 4. Ea va împlini vârsta de 15 ani în februarie, adică înainte de începerea următorului sezon de Formula 4. „Am ales Formula 4 deoarece este o competiţie nouă, care beneficiază de susţinerea FIA, şi pentru că este singura care acceptă piloţi care au doar 15 ani” a adăugat Alexandra.
Alexandra Marinescu va concura în Formula 4 fie în MSA Formula Championship în Marea Britanie, fie în Formula 4 ADAC în Germania. Din 2015, Formula 4 va respecta aceleași reguli stabilite de FIA și va fi organizată ca și competiție națională. Monoposturile vor fi identice în fiecare competiție, cu motoare care dezvoltă până în 160 CP. „Sunt două țări importante în lumea sporturilor cu motor, iar etapele din Formula 4 au fost incluse în cadrul unor competiții importante, ceea ce asigură o audiență suplimentară. Vom decide la începutul anului viitor împreună cu partenerii noștri care este cea mai bună soluție. Campionatul din Marea Britanie are 10 etape, iar cel din Germania doar 7, dar ambele încep în aprilie așa că avem timp pentru teste cu monoposturile din ambele campionate. Sunt sigură că vom lua cea mai bună decizie”, a mai spus românca.
Vezi toata lista