De cele mai multe ori un serviciu de închiriere mașini poate fi o soluție de avut în vedere. Acest serviciu este așadar unul indicat pentru a vă bucura de un timp plăcut petrecut alături de familie, dar și de prieteni. De asemenea, o mașină închiriată mai poate fi folosită fără probleme și în interes de business. Puteți participa cu o astfel de mașină la un eveniment, iar dacă aveți o mașină personală pe care nu doriți să o folosiți la drum lung, atunci este important să alegeți un serviciu cât mai potrivit de închiriere mașini.
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor anunţă că începând de marţi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat o hartă interactivă cu situația drumurilor naționale în timp real
Dezvoltarea noii generații a modelului Golf nu a fost una ușoară cu toate bug-urile software, dar se pare că Volkswagen a intrat în linie dreaptă pentru introducerea lui Golf VIII în producție.
Audi a prezentat la Salonul Internațional Auto de la Shanghai 2019 un concept auto adaptat tendințelor globale în dezvoltarea urbană. Producătorul german a luat în calcul un viitor cu infrastructură urbană adaptată condusului autonom, în care experiența și siguranța pasagerilor vor fi amplificate prin soluții de inteligență artificială