Două curse încheiate, cu câte o victorie și un loc 2 de fiecare pentru Lewis Hamilton și Sebastian Vettel și premisele par a fi pentru cea mai captivantă bătălie pentru titlul mondial din ultimii ani. Formula 1 a așteptat asta de mult timp, fără îndoială prea mult.
Constructorul auto a respins cererea Departamentului pentru Transport din Marea Britanie pentru a finanţa dezvoltarea tehnologiilor de testare a emisiilor
Pilotul Mercedes, Lewis Hamilton și germanul Sebastian Vettel de la Ferrari împart prima poziție în clasamentul mondial după o bătălie intensă în Marele Premiu al Chinei. Max Verstappen a încheiat ultimul pe podium deși a pornit al 16-lea de pe grilă.
Sute de tururi şi de kilometri au fost parcurşi dar ce ne-au indicat acestea şi la ce ne putem aştepta de la prima cursă din noul sezon, Rolex Australian Grand Prix din Melbourne?
Modelul de bază pornește de la $52.500 și vine cu tracțiune integrală și 400CP, hardware necesar pentru conducere autonomă, lidar, radar și videocamere.
Conform unui comunicat din 1 martie 2017, salariul mediu al unui operator la Dacia este comparabil cu salariile medii din țări precum Cehia, Ungaria, Turcia sau Slovacia.