Primele imagini cu succesorul lui Veyron

Bugatti a început deja lucrul la mult așteptatul înlocuitor al hipercar-ului său

După luni de discuții și speculații, a devenit cert faptul că Bugatti lucrează deja la mult așteptatul înlocuitor al lui Veyron. Fotografii specializați în imortalizarea prototipurilor aflate în teste au reușit să surprindă primele fotografii cu viitorul model, acesta aflându-se  în teste în sudul Europei.
Prototipul, aflat sub un strat de camuflaj, „îmbracă” deocamdată caroseria unui Bugatti Veyron Super Sport, dar cu toate acestea se pot observa deja câteva detalii distincte. Prototipul este dotat cu un alt model de jante de aliaj, are o bară spate modificată, în timp ce spatele mașinii a fost „dezbrăcat” de un element de caroserie, pentru ca tehnicienii să aibă acces mai facil la computerele care înregistrează parametrii vehiculului. Interiorul este extrem de similar actualului model, însă este de așteptat ca acesta să fie modificat până la lansarea noului model.
Deși nu este încă nimic oficial, succesorul lui Veyron, care s-ar putea numi Bugatti Chiron, ar urma să fie mult mai ușor decât actualul model și să producă numai puțin de 1.500 de cai putere. 


 


Sursa: worldcarfans.com

 

Vezi toata lista

Comentarii