Nissan GT-R50 by Italdesign pregătit pentru debutul de la Goodwood

Colaborarea dintre Nissan și Italdesign a redefinit modelul Nissan GT-R ca un supercar customizat de 900.000 euro

Rezultatul primei colaborări dintre Nissan și Italdesign, prototipul GT-R50, poate deveni modelul de bază pentru o serie extrem de limitată de vehicule de producție construite manual.
 

Nissan GT-R50 by Italdesign


GT-R50 se dorește a aniversa 50 de ani atât pentru modelul GT-R, în 2019, cât și pentru Italdesign, în 2018.

"The Goodwood Festival of Speed este locul ideal pentru a prezenta modelul Nissan GT-R50 by Italdesign, care combină puterea și arta pentru a sărbători 50 de ani de inspirație a viselor clienților noștri", a declarat Alfonso Albaisa, vicepreședinte senior al Nissan global design.

Conceptul Nissan GT-R50 by Italdesign are la bază ultimul model GT-R NISMO dar reinterpretat în stil european, combinând forța brută inițială cu sensibilitatea designului italian. Printre caracteristicile principale ale designului se numără o capotă mai pronunțată, faruri cu LED mai lungi, o linie de acoperiș coborâtă precum și prizele de răcire mai proeminente. Un eleron spate, reglabil, montat cu două brațe, definește designul general.

În interior, modelul Nissan GT-R50 by Italdesign reflectă pedigree-ul său modern, de înaltă performanță. Două finisaje din fibră de carbon diferite sunt utilizate pe scară largă de la consola centrală, panoul de bord și garniturile ușilor. Scaunele dispun de negru Alcantara® și piele italiană fină de culoare negră. Accentele aurii transpun tratamentul exterior în interiorul mașinii.
 

Nissan GT-R50 by Italdesign interior


Cunoscut deja ca o forță, Nissan GT-R NISMO a mai primit o îmbunătățire la motorul de 3.8 litri V6 VR38DETT pentru a produce 720 CP și un cuplu de 780Nm. Pentru a face față la această putere, conceptul a primit un sistem de amortizare a suspensiilor Bilstein și un sistem de frânare Brembo.


Conceptul va fi prezentat la Festivalul de viteză Goodwood din Chichester, Anglia, pe July 12.

 

Sursa: Nissan




Vezi toata lista

Comentarii