Nissan fără şofer, pe străzile din Japonia

Statul japonez a emis prima plăcuţă de înmatriculare pentru o maşină semi-autonomă, un model prototip Nissan LEAF.

Nissan şi-a propus ca până în 2020 să producă prima maşină autonomă din lume, iar guvernul japonez s-a gândit să le dea inginerilor companiei auto o mână de ajutor. Astfel, la sfârşitul acestei săptămâni, statul japonez a emis prima plăcuţă de înmatriculare pentru o maşină semi-autonomă, un model prototip Nissan LEAF. Constructorii vor putea în acest mod să testeze în condiţii reale de trafic modelul. Chiar dacă nu este complet autonom, prototipul va testa numeroasele componente instalate, cum ar fi ieşirea de pe autostrăzi, păstrarea benzii de circulaţie, schimbarea benzii, depăşirea automată a maşinilor mai lente sau oprite, frânarea automată în traficul aglomerat de pe autostradă sau oprirea automată la semafor.

„Aceasta este o plăcuţă de înmatriculare obişnuită, pentru o maşină extraordinară. Acum o lună ne-am exprimat public ambiţia de a construi o maşină complet automată până în 2020, iar testele în traficul real sunt cruciale, motiv pentru care mulţumim guvernului japonez”, a declarat preşedintele Nissan, Carlos Ghosn. Nu întâmplător, numărul de înmatriculare oferit de guvernul japonez este 20-20. Nissan va prezenta pentru prima dată săptămâna viitoare tehnologia autonomă pe care o dezvoltă, la cel mai mare târg de produse IT şi electronice din Japonia, CEATEC 2013.     
 

Vezi toata lista

Comentarii