
Nu mulţi sunt cei care au curajul să pretindă că au reuşit să creeze ceva mai bun decât un produs considerat de aproape toţi marii specialişti ca fiind perfect. McLaren a făcut-o însă, prezentând la ediţia din acest an a Pebble Beach Concours d'Elegance din California modelul P1 GTR, o versiune exclusiv pentru circuit a hipercar-ului P1. Şi chiar dacă majoritatea specialiştilor din lumea auto au fost de părere că McLaren P1 este o maşină revoluţionară, care cu greu va putea fi întrecută, britanicii susţin că au reuşit asta cu noul P1 GTR. Astfel că, la mai puţin de un an de când au tăiat răsuflarea industriei auto cu P1, McLaren vine acum cu o versiune şi mai “nebună” a hipercar-ului.
Cea mai importantă modificare a noului McLaren P1 GTR faţă de versiunea de serie este aceea că modelul beneficiază de şi mai multă putere. Inginerii britanici au reuşit să “scoată” 986 de cai putere din sistemul hibrid al maşinii, compus din motorul bi-turbo de 3.8 litri şi motorul electric, faţă de cei 916 oferiţi de modelul de serie. Pe lângă faptul că este şi mai puternică, versiunea pentru circuit a hipercar-ului britanic este şi mai aerodinamică, graţie unor modificări, printre care un splitter frontal, priză de aer pentru acoperiş, o suspensie sport cu garda la sol fixă, un eleron spate uriaş sau un sistem DRS similar cu cel folosit în Formula 1. De asemenea, McLaren P1 GTR foloseşte jante special dezvoltate pentru motorsport. Acestea sunt de 19 inch, au o lăţime de 10.5 inch pe faţă şi 13 inch pe spate, iar sistemul de prindere este similar cu cel din Formula 1, cu o singură piuliţă situată central. De asemenea, maşina este dotată şi cu un sistem hidraulic de ridicare a maşinii, pentru a permite schimbarea mai facilă a pneurilor.
Exclusivitate garantată
Aşa cum era de aşteptat, noul McLaren P1 GTR va intra în posesia a doar câţiva norocoşi ai planetei şi nu neapărat datorită preţului maşinii, de 1.98 milioane de lire sterline. Chiar dacă mulţi ar fi dispuşi să ofere această sumă, sau una chiar mai mare pentru a intra în posesia maşinii, aceasta va fi vândută exclusiv către proprietarii unui McLaren P1.
Norocoşii viitori proprietari ai modelului construit de McLaren Special Operations (MSO), divizia de proiecte speciale a constructorului britanic, vor beneficia şi de o atenţie deosebită din partea McLaren, care a dezvoltat un program special pentru ei. Acesta include antrenamente pe circuit cu piloţi profesionişti, acces la simulatorul de curse al companiei şi participarea la o serie de evenimente ale McLaren. P1 GTR va intra în producţie anul viitor, odată cu încheierea producţiei modelului de serie.
Sursa: McLaren