Honda NSX, vândută deja în Marea Britanie, înainte să apară pe piață

Britanicii s-au înghesuit să comande mașina, deși nu au văzut cum arată și nu știu cât costă

Noua generație a lui Honda NSX face deja vâlvă în Marea Britanie, deși încă nu a fost lansată oficial. Conform revistei CAR, cele 100 de unități alocate deocamdată Regatului au fost deja vândute, deși cei care au dat un avans de 5.000 de lire sterline pentru a-și rezerva mașina nu știu cum va arăta aceasta (până acum fiind prezentat doar conceptul - foto) și nici măcar ce preț va avea. Honda promite că modelul va avea un preț similar cu cel al unui Audi R8, dar va oferi performanțele unui Ferrari 458 Italia.
Honda NSX va fi lansată oficial la Salonul Auto de la Detroit, din ianuarie 2015 și va fi construită în Ohio, Statele Unite. Noua generație a modelului va fi propulsată de un sistem hibrid, compus dintr-un motor bi-turbo V6 și trei motoare electrice. Motorul convențional va propulsa roțile spate, unul din motoarele electrice va fi încorporat într-o transmisie cu dublu ambreiaj, iar celelalte două motoare electrice vor propulsa roțile față.

Sursa: carmagazine.co.uk

Vezi toata lista

Comentarii