
Se părea că George Russell (care l-a înlocuit la Mercedes pentru această cursă pe campionul mondial Lewis Hamilton, depistat pozitiv cu Covid-19 la începutul săptămânii), se îndrepta spre prima lui victorie după ce l-a depășit la start pe Valtteri Bottas, plecat din pole position. Dar mecanicii Mercedes i-au pus un set greșit de cauciuri lui Russell după un schimb realizat când acesta era în spatele mașinii de siguranță în turul 62 din totalul de 87, forțându-l să mai facă o trecere suplimentară pentru a corecta eroarea. Russell a suferit ulterior o pană care a făcut să termine doar al nouălea, obținând, totuși, primele sale puncte în Formula 1.
Aflat la startul său cu numărul 190 în Marele Circ, Perez a fost nevoit să intre la boxe la sfârșitul primului tur, căzând pe ultimul loc după ce a fost acroșat de pilotul Ferrari, Charles Leclerc în al patrulea viraj. Accidentul avea să ducă la abandonul monegascului dar și al lui Max Verstappen, olandezul de la Red Bull intrând într-un zid de protecție după ce a încercat să evite mașina lui Perez.
Dar o revenire incredibilă în ritm i-a permis mexicanului să beneficieze de greșeala Mercedes, în urma căreia Valtteri Bottas a rămas cu setul vechi de pneuri hard, finlandezul terminând pe opt. Pentru Perez a fost prima victorie a sa dar și a echipei Racing Point, la doar o săptămână după ce o cedare a componenței MGU-K din motor l-a privat de o clasare pe podium în Marele Premiu al Bahrainului.
După o revenire dificilă în Formula 1 la Renault, Esteban Ocon a reușit primul podium din carieră, cu Stroll rezistând presiunii puse de Carlos Sainz pentru a obține a doua sa clasare în top trei din acest sezon, terminând în fața spaniolului și a colegului lui Ocon de la Renault, Daniel Ricciardo care a încheiat pe cinci.
Alex Albon a fost pe șase în singura mașină Red Bull ajunsă la final, înaintea mașinii Alpha Tauri a lui Daniil Kvyat.
Piloții Mercedes, Bottas și Russell, au terminat pe opt și nouă iar Lando Norris a câștigat pentru Mclaren ultimul punct pus în joc într-un Grand Prix uimitor în Sakhir.
Clasament Grand Prix Sakhir 2020
1. Sergio Perez MEX Racing Point BWT Mercedes
2. Esteban Ocon FRA Renault
3. Lance Stroll CAN Racing Point BWT Mercedes
4. Carlos Sainz ESP McLaren Renault
5. Daniel Ricciardo AUS Renault
6. Alexander Albon THA Red Bull Racing Honda
7. Daniil Kvyat RUS Alphatauri Honda
8. Valtteri Bottas FIN Mercedes
9. George Russell GBR Mercedes
10. Lando Norris GBR McLaren Renault
11. Pierre Gasly FRA AlphaTauri Honda
12. Sebastian Vettel GER Ferrari
13. Antonio Giovinazzi ITA Alfa Romeo Racing Ferrari
14. Kimi Räikkönen FIN Alfa Romeo Racing Ferrari
15. Kevin Magnussen DEN Haas Ferrari
16. Jack Aitken GBR Williams Mercedes
17. Pietro Fittipaldi BRA Haas Ferrari
NC: Nicholas Latifi CAN Williams Mercedes
NC: Max Verstappen NED Red Bull Racing Honda
NC: Charles Leclerc MON Ferrari
Clasament general piloți - sezon 2020
1. Lewis Hamilton GBR Mercedes 332
2. Valtteri Bottas FIN Mercedes 205
3. Max Verstappen NED Red Bull Racing Honda 189
4. Sergio Perez MEX Racing Point BWT Mercedes 125
5. Daniel Ricciardo AUS Renault 112
6. Charles Leclerc MON Ferrari 98
7. Carlos Sainz ESP McLaren Renault 97
8. Alexander Albon THA Red Bull Racing Honda 93
9. Lando Norris GBR McLaren Renault 87
10. Lance Stroll CAN Racing Point BWT Mercedes 74
11. Pierre Gasly FRA AlphaTauri Honda 71
12. Esteban Ocon FRA Renault 60
13. Sebastian Vettel GER Ferrari 33
14. Daniil Kvyat RUS Alphatauri Honda 26
15. Nico Hulkenberg GER Racing Point BWT Mercedes 10
16. Kimi Räikkönen FIN Alfa Romeo Racing Ferrari 4
17. Antonio Giovinazzi ITA Alfa Romeo Racing Ferrari 4
18. George Russell GBR Mercedes 3
19. Romain Grosjean FRA Haas Ferrari 2
20. Kevin Magnussen DEN Haas Ferrari 1
21. Nicholas Latifi CAN Williams Mercedes 0
22. Jack Aitken GBR Williams Mercedes 0
23. Pietro Fittipaldi BRA Haas Ferrari 0
Clasament general constructori - sezon 2020
1. Mercedes 540
2. Red Bull Racing Honda 282
3. Racing Point Force BWT Mercedes 194
4. McLaren Renault 184
5. Renault 172
6. Ferrari 131
7. AlphaTauri Honda 103
8. Alfa Romeo Racing Ferrari 8
9. Haas Ferrari 3
10. Williams Mercedes 0
*Echipa Racing Point a primit o penalizare de 15 puncte.
Ultimul Mare Premiu al sezonului 2020 va fi pe 13 decembrie în Abu Dhabi.
Sursa: www.formula1.com