
Plecat de pe locul șase de pe grilă, Hamilton a urcat până pe trei până la jumătatea primul tur dar o greșeală în al nouălea viraj l-a trimis înapoi pe șase până la finalul acestuia. Dar o decizie inspirată de a schimba cauciurile doar o dată și a folosi un set de intermediare până la final l-a ajutat să obțină victoria cu un avans de 25 de secunde în fața pilotului Racing Point, Sergio Perez.
Victoria îi era suficientă pentru a obține titlul dar misiunea i-a fost ușurată de o cursă dezastruoasă pentru colegul de la Mercedes, Valtteri Bottas, singurul care îl mai putea împiedica matematic să câștige campionatul. Finlandezul s-a răsucit de șase ori într-un Mare Premiu de uitat pe care l-a încheiat doar pe locul 14.
În spatele lui Hamilton a fost dramă în ultimul tur în lupta pentru locurile de pe podium. Sergio Perez fusese depășit de pilotul Ferrari, Charles Leclerc. Acesta, însă, a frânat târziu în virajul 12, permițându-le lui Perez să recâștige al doilea loc și colegului de la Scuderie, Sebastian Vettel să urce pe trei și să obțină primul lui podium din sezon. Leclerc a fost nevoit să se mulțumească doar cu al patrulea loc în fața lui Carlos Sainz. O după-amiază plină de răsuciri a făcut ca piloții Red Bull, Max Verstappen și Alex Albon să termine pe 6 și 7, înaintea lui Lando Norris, colegul lui Sainz de la Mclaren.
Norris urcase pe acel loc după o depășire târzie realizată asupra celui de-al doilea membru al echipei Racing Point, Lance Stroll. Canadianul obținuse sâmbătă primul pole position din carieră și a condus mare parte din prima jumătate a Marelui Premiu dar cursa lui s-a destrămat după un al doilea schimb de pneuri. În cele din urmă, Stroll a încheiat pe nouă în fața lui Daniel Ricciardo, australianul de la Renault obținând ultimul punct pus în joc.
Totuși, toate privirile erau îndreptate înspre Hamilton, care era în lacrimi în timp ce era felicitat în turul de onoare după ce și-a consolidat cu adevărat și meritat locul în cărțile de istorie ale Formulei 1.
Clasament Grand Prix Turcia 2020
1. Lewis Hamilton GBR Mercedes
2. Sergio Perez MEX Racing Point BWT Mercedes
3. Sebastian Vettel GER Ferrari
4. Charles Leclerc MON Ferrari
5. Carlos Sainz ESP McLaren Renault
6. Max Verstappen NED Red Bull Racing Honda
7. Alexander Albon THA Red Bull Racing Honda
8. Lando Norris GBR McLaren Renault
9. Lance Stroll CAN Racing Point BWT Mercedes
10. Daniel Ricciardo AUS Renault
11. Esteban Ocon FRA Renault
12. Daniil Kvyat RUS Alphatauri Honda
13. Pierre Gasly FRA AlphaTauri Honda
14. Valtteri Bottas FIN Mercedes
15. Kimi Räikkönen FIN Alfa Romeo Racing Ferrari
16. George Russell GBR Williams Mercedes
NC: Kevin Magnussen DEN Haas Ferrari
NC: Romain Grosjean FRA Haas Ferrari
NC: Nicholas Latifi CAN Williams Mercedes
NC: Antonio Giovinazzi ITA Alfa Romeo Racing Ferrari
Clasament general piloți - sezon 2020
1. Lewis Hamilton GBR Mercedes 307
2. Valtteri Bottas FIN Mercedes 197
3. Max Verstappen NED Red Bull Racing Honda 170
4. Sergio Perez MEX Racing Point BWT Mercedes 100
5. Charles Leclerc MON Ferrari 97
6. Daniel Ricciardo AUS Renault 96
7. Carlos Sainz ESP McLaren Renault 75
8. Lando Norris GBR McLaren Renault 74
9. Alexander Albon THA Red Bull Racing Honda 70
10. Pierre Gasly FRA AlphaTauri Honda 63
11. Lance Stroll CAN Racing Point BWT Mercedes 59
12. Esteban Ocon FRA Renault 40
13. Sebastian Vettel GER Ferrari 33
14. Daniil Kvyat RUS Alphatauri Honda 26
15. Nico Hulkenberg GER Racing Point BWT Mercedes 10
16. Kimi Räikkönen FIN Alfa Romeo Racing Ferrari 4
17. Antonio Giovinazzi ITA Alfa Romeo Racing Ferrari 4
18. Romain Grosjean FRA Haas Ferrari 2
19. Kevin Magnussen DEN Haas Ferrari 1
20. Nicholas Latifi CAN Williams Mercedes 0
21. George Russell Williams Mercedes 0
Clasament general constructori - sezon 2020
1. Mercedes 504
2. Red Bull Racing Honda 240
3. Racing Point Force BWT Mercedes 154
4. McLaren Renault 149
5. Renault 136
6. Ferrari 130
7. AlphaTauri Honda 89
8. Alfa Romeo Racing Ferrari 8
9. Haas Ferrari 3
10. Williams Mercedes 0
*Echipa Racing Point a primit o penalizare de 15 puncte.
Următoarea cursă va fi pe 29 noiembrie în Bahrain.
Sursa: www.formula1.com