Hamilton câștigă în Japonia și e cu o mână pe un nou titlu mondial!

Lewis Hamilton a câștigat duminică Marele Premiu al Japoniei de la Suzuka și și-a mărit avansul la 59 de puncte față de adversarul său, Sebastian Vettel cu doar patru etape și 100 de puncte puse în joc până la finalul campionatului. Podiumul a fost completat de cei doi piloți Red Bull, Max Verstappen și Daniel Ricciardo.

Hamilton, aflat în pole position pentru a 71-a oară în carieră, a plecat excelent în cursă, blocându-l la start pe germanul de la Ferrari. Vettel avea în primele tururi să acuze pierderea puterii motorului și după ce a căzut până pe locul 6, a fost retras la boxe de echipa sa. Inspecția tehnică avea să indice ulterior că problemele apăruseră din cauza unei bujii. 
Între timp, Carlos Sainz avea să piardă controlul mașinii sale Toro Rosso în virajul 7 al primului tur, determind apariția safety car-ului pe pistă. Acesta a fost ultima cursă a spaniolului pentru echipa italiană, el urmând ca de la Marele Premiu următor să treacă la Renault în locul lui Jolyon Palmer.
După ieșirea mașinii de siguranță, Hamilton și Verstappen și-au reluat lupta dar, treptat, pilotul Mercedes a început să ia un ușor avans. El avea 5 secunde în fața olandezului când acesta a intrat la boxe pentru schimbul de pneuri în turul 21 cu Hamilton făcând acest lucru un tur mai târziu. Totuși, britanicul a părut vădit nemulțumit de performanțele cauciurilor Pirelli soft prin comparație cu cele supersoft cu Verstappen punând presiune până la finalul celor 53 de tururi.  În cele din urmă, pilotul Red Bull a încheiat la doar 1,2 secunde în spatele lui Hamilton dar la un moment dat diferența a fost mai mică de o secundă. 
Coechipierul lui Verstappen, Daniel Ricciardo a rezistat la finalul atacurilor lui Valtteri Bottas pentru ultima poziție de pe podium. Finlandezul de la Mercedes a folosit o strategie alternativă, folosind la început pneuri soft și schimbând ulterior pentru cele supersoft. El a terminat cursa la doar 9 zecimi de australian.
Într-un alt weekend de coșmar pentru Ferrari, Raikkonen a reușit doar să încheie pe 5, el utilizând aceeași strategie ca Bottas, ambii finlandezi plecând cu o penalizare de cinci locuri pe grila de start din cauza schimbării cutiei de viteze. 
El a fost urmat de cei doi piloți Force India, Esteban Ocon și Sergio Perez. Acesta din urmă a cerut prin radio echipei sale permisiunea de a-l ataca pe coechipierul său dar cererea i-a fost respinsă de la standuri.
Cursa din Japonia s-a încheiat excelent pentru echipa Haas după ce Kevin Magnussen l-a forțat pe Massa în virajul al doilea al turului 43. În timp ce brazilianul ieșea din viraj prea larg, Romain Grosjean l-a depășit la rândul lui iar cu locurile 8 și 9 din Japonia, echipa americană a trecut pe 7 în clasamentul general cu doar un punct în fața Renault. 
Echipa franceză a avut o zi groaznică, Nico Hulkenberg fiind la un moment dat în lupta pentru puncte după ce a început cursa folosind pneuri soft dar totul s-a năruit după ce a schimbat pe supersoft-uri și a fost nevoit chiar să abandoneze după o problemă la mecanismul DRS de pe aripa spate. Coechipierul Palmer nu a reușit decât să încheie decât pe 12 la ultima șa cursă pentru Renault.
În fața britanicului, Massa a rezistat atacurilor agresive ale lui Fernando Alonso de la final pentru ultimul punct pus în joc, cu spaniolul terminând la 0,8 secunde în spatele fostului coleg de la Ferrari.

Rezultate cursă (piloți care au terminat in puncte)
 

1

Lewis Hamilton

MERCEDES

1:27:31.194

2

Max Verstappen

RED BULL RACING TAG HEUER

+1.211s

3

Daniel Ricciardo

RED BULL RACING TAG HEUER

+9.679s

4

Valtteri Bottas

MERCEDES

+10.580s

5

Kimi Raikkonen

FERRARI

+ 32.622s

6

Esteban Ocon

FORCE INDIA MERCEDES

+67.788s

7

Sergio Perez

FORCE INDIA MERCEDES

+71.424s

8

Kevin Magnussen

HAAS

+88.953s

9

Romain Grosjean

HAAS

+89.883s

10

Felipe Massa

WILLIAMS

+1 tur

 

Clasament general piloti:
1. Lewis Hamilton (Mercedes) 306 puncte
2. Sebastian Vettel (Ferrari) 247 puncte
3. Valtteri Bottas (Mercedes) 234 puncte
4. Daniel Ricciardo (Red Bull) 192 puncte
5. Kimi Raikkonen (Ferrari) 148 puncte
6. Max Verstappen (Red Bull) 111 puncte
7. Sergio Perez (Force India) 82 puncte
8. Esteban Ocon (Force India) 65 puncte
9. Carlos Sainz (Toro Rosso) 48 puncte
10. Nico Hulkenberg (Renault) 34 puncte

Clasament general constructori:
1. Mercedes 540 puncte
2. Ferrari 395 puncte
3. Red Bull 303 puncte
4. Force India 147 puncte
5. Williams 66 puncte
6. Toro Rosso 52 puncte
7. Haas 43 puncte
8. Renault 42 puncte
9. McLaren 23 puncte
10. Sauber 5 puncte

Următorul Mare Premiu va avea loc pe 22 octombrie, în Statele Unite ale Americii.


Sursa: www.formula1.com
 

Vezi toata lista

Comentarii