Volvo pregăteşte un nou concept

Break-ul Volvo ar putea fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva, dar producătorul nu a dezvăluit nimic oficial

Primele imagini cu un nou concept Volvo au apărut pe internet de la o sursă mai puţin obişnuită. Producătorul suedez de prelate Stutterheim a prezentat primele imagini teaser cu un nou concept Volvo. Se zvoneşte că break-ul concept, care este descris ca “un concept de design” care are o “prezenţă scandinavă calmă”, ar urma să fie prezentat oficial la Salonul Auto de la Geneva. Cu această ocazie, Volvo ar încheia prezentarea trilogiei de concepte, începută anul trecut la Frankfurt cu modelul Concept Coupe şi mai apoi la Detroit cu XC Coupe.
Din fotografiile prezentate se distinge faptul că acest ultim concept ar fi un shooting brake cu două uşi, cu un puternic aer sportiv, cu o grilă faţă de dimensiuni mari, un spoiler pentru plafon, un sistem de eşapament cu două ţevi şi jante de aliaj cu cinci spiţe.

 


 


Sursa: stutterheim.com, via carscoops.com
 

Vezi toata lista

Comentarii