
Cu câteva zile înainte de debutul oficial, programat pentru Salonul Auto de la Detroit, Volvo a prezentat primele fotografii oficiale ale Concept XC Coupe, model pe baza căruia se va construi noul SUV XC90. Acesta este al doilea concept dintr-o serie de trei care doresc a demonstra versatilitatea noi „Scalable Product Architecture” a Volvo. “Ne aduce puţin mai aproape de noul XC90. Dar este de la sine înţeles că noul model cu trei rânduri de scaune şi şapte locuri va avea un look mai impozant decât acest concept”, a declarat pentru Auto Express Thomas Ingenlath, şeful de design al Volvo.
Conceptul propune un design stilat, cu două portiere, jante de 21 de inch, o grilă faţă proeminentă sau faruri cu tehnologie LED.
Tehnologii de siguranţă în premieră
Şi chiar dacă noul XC90 nu va fi la fel de “îndrăzneţ” din punct de vedere al design-ului ca şi conceptul, noul SUV al scandinavilor se va mândri cu trei sisteme de siguranţă în premieră pe un model de serie. Acestea se bazează pe sistemul radar instalat pe maşină şi pe camerele din dotare, al căror scop va fi evitarea accidentelor. Noul sistem va folosi camere şi senzori care vor monitoriza marginile drumurilor, chiar şi a celor neasfaltate, şi nu doar marcajele stradale. Spre deosebire de sistemul de asistenţă pentru păstrarea benzii de circulaţie, noul sistem al celor de la Volvo va vira agresiv maşina atunci când va detecta că autoturismul părăseşte drumul, fără ca şoferul să reacţioneze.
De asemenea, noul Volvo XC90 va fi echipat cu un sistem care va detecta oamenii şi animalele mari pe timpul nopţii. În cazul în care şoferul nu va observa omul sau animalul, maşina va începe singură să frâneze, pentru a evita în totalitate sau pentru a minimiza efectele unui eventual accident. SUV-ul Volvo va veni şi cu Adaptive Cruise Control cu asistenţă la virare, care va vira automat maşina şi va ţine pasul cu traficul în cazul ambuteiajelor, dar şi cu un sistem inteligent de pretensionare a centurii de siguranţă. Radarul maşinii va detecta dacă o coliziune este iminentă şi va strange centura de siguranţă înainte de producerea acestuia.
Sursa: Volvo, autoexpress.co.uk