Tot un V8 va propulsa noul C63 AMG

Motorul va fi unul similar cu cel de pe recent lansatul Mercedes AMG GT

Mercedes a făcut deja un compromis cu viitoarea generaţie a lui C63 AMG, dar tocmai a anunţat că nu mai este dispusă să facă altul. Chiar dacă noul Mercedes C63 AMG nu va mai fi propulsat de un motor de 6.3 litri, viitorul propulsor va fi în continuare un V8. „Este lesne de înţeles că succesorul actualului C63 AMG va fi din nou propulsat de un motor cu opt cilindri. Pur şi simplu, datorăm asta fanilor noştri loiali”, a declarat preşedinţele diviziei AMG a Mercedes, Tobias Moers. Chiar dacă oficialii AMG nu au intrat în detalii, aceştia au confirmat că va fi un motor “foarte asemănător” V8-ului bi-turbo de 4 litri de pe proaspăt lansatul AMG GT. Mercedes AMG GT oferă două versiuni de motorizare, una de 462 de cai putere şi 600 Nm cuplu şi alta mai puternică, de 510 cai putere şi 650 Nm cuplu.

Sursa foto: worldcarfans.com
 

Vezi toata lista

Comentarii