Q3 Sportback. Prezentarea noului crossover cu forme de coupé disponibil acum și în România

Noul Q3 Sportback este un model care îmbină cu succes avantajele oferite în viața de zi cu zi de un SUV, precum alura impunătoare și confortul, cu eleganța sportivă și agilitatea în manevrabilitate specifică unui coupé.

Iată caracteristicile cu care vine acest model la cinci capitole importante: design, confort, digitalizare, motorizări și sisteme de asistență.

1.    Design care te trimite cu gândul la performanță

Noul Audi Q3 Sportback transmite forță și precizie, iar aceste calități se reflectă în fiecare detaliu al mașinii. Partea frontală are o alură sportivă subliniată de grila octogonală Singleframe a radiatorului, cu design accentuat tridimensional. Linia joasă a plafonului se continuă armonios cu montanții D și se încheie cu eleronul de la nivelul plafonului. În partea din spate, sculpturală, ies în evidență numeroase efecte care atrag, având la bază un joc de lumini și umbre. Luneta joasă, flancată de elemente aero și de bara de protecție sportivă, marcată de prizele de aer, accentuează plăcut lățimea modelului. Versiunea de top beneficiază de tehnologie Matrix LED cu lumini de drum adaptive, șoseaua fiind iluminată inteligent, cu lumina ajustată în funcție de situație.

 

Q3 Sportback spate



2.    Confort specific clasei de lux
Pasagerii noului Q3 Sportback beneficiază de mai mult spațiu și variabilitate. Mașina are o lungime de 4,50 m, lățimea de 1,84 m, înălțimea de 1,56 m și un ampatament de 2,68 m. Scaunele din spate pot fi mutate longitudinal pe o distanță de 130 mm, chiar și în dotarea standard, iar scaunele din față oferă ocupanților o poziție sportivă și confort ridicat, putând fi ajustate electric și încălzite. În funcție de nivelul de dotare, scaunele sportive pot avea cusături contrastante și benzi colorate pe lateral.
Noul crossover compact este polivalent și dinamic în toate situațiile, asigurând plăcerea condusului în oraș, la drum lung sau pe porțiuni de teren dificil. Suspensiile sport și direcția progresivă din dotarea standard oferă reglaje directe ale sistemului, pe măsură ce unghiul de virare crește. Sistemul de manevrabilitate Audi drive select cu șase moduri diferite, inclusiv off-road, permite șoferului să modifice caracteristicile dinamice ale automobilului său, în funcție de condițiile de drum și de preferințele personale.

 

Q3 Sportback interior



3.    Univers digital impresionant

Echiparea de bază a noului Q3 Sportback include un panou digital de instrumente cu ecran tactil integrat cu diagonală de 10,25 inchi. Acesta poate fi folosit de șofer și cu ajutorului volanului multifuncțional. Sistemul de navigație MMI plus din varianta de top permite ca afișarea să fie realizată pe Audi virtual cockpit, soluție care vine cu multe funcții adiționale.
Universul digital este completat de o unitate de comandă pe bază de limbaj natural, mașina putând înțelege comenzile rostite liber, fără propoziții predefinite. Sistemul este capabil să recunoască preferințele șoferului, în funcție de călătoriile anterioare frecvente.
Alături de MMI navigation plus, serviciile online Audi connect sunt disponibile la viteze LTE Advanced, prin intermediul cardului SIM, permanent la bordul noului crossover. Astfel, se oferă acces la prezentări ale unor puncte de interes, cu imagini, programe de funcționare și evaluări realizate de alți utilizatori.
O altă noutate din dotarea Q3 Sportback constă în prezența serviciului Amazon Alexa pe bază de cloud, care oferă streaming de muzică și audio book-uri, plus acces la peste 80.000 de skill-uri Alexa. Navigația Google Earth™ și radioul hibrid - care comută automat între FM, DAB și streaming on-line, în funcție de condițiile de recepție curente - completează pachetul Audi connect plus de navigație și infotainment.
Gama de dotări digitale este completată de Audi phone box și sistemul de sunet Bang & Olufsen Premium cu sunet virtual, dar și de aplicația gratuită myAudi care asigură interconectarea automobilului cu smartphone-ul Android sau iOS al utilizatorului.

 

Q3 Sportback bord



4.    Motoare puternice, specifice mărcii Audi

Noul SUV este disponibil între variante de motorizare: două cu motoare pe benzină și una cu motor diesel. Varianta pe benzină Q3 Sportback 45 TFSI quattro are în dotare cel mai puternic motor pentru acest model, respectiv un 2,0 TFSI de 169 kW (230 CP) cu S tronic. Consumul mixt de combustibil în această versiune este de 7,3 - 7,7 l/100 km,  iar emisiile mixte de CO2 sunt de 166 – 174 g/km. Varianta 1,5 TFSi din dotarea Q3 Sportback 35 TFSI  asigură un consum mixt de combustibil de 5,7 - 6,0 l/100 km,  emisii CO2 mixte de 130 – 137 g/km și generează o putere de 110 kW (150 CP). Versiunea 2,0 TDI din dotarea Q3 Sportback 35 TDI cu S tronic are un motor care generează o putere de 110 kW (150 CP). Consumul mixt de combustibil este de 4,7 - 4,9 l/100 km, iar emisiile mixte de CO2 sunt de 123 -129 g/km.

5.    Sisteme de asistență pentru un nivel maxim de siguranță
Audi Q3 Sportback vine cu patru sisteme principale de siguranță. Între acestea se numără asistentul pentru menținerea benzii de rulare care avertizează în cazul părăsirii neintenționate a benzii de rulare. Audi pre sense front avertizează șoferul vizual, sonor și tactil în cazul unui risc iminent de coliziune în partea din față. În caz de urgență, sistemul inițiază frânarea de urgență, tensionarea centurilor de siguranță frontale, închiderea geamurilor și a plafonului panoramic opțional, precum și activarea luminilor de avarie. Între sistemele opționale de asistență se remarcă Asistentul de viteză adaptiv, opțiune care degrevează șoferul, asistându-l prin ghidare laterală și longitudinală.  Sistemele ultra-moderne de tipul camerelor video de 360 de grade oferă asistență la parcare și manevrare, afișând imaginea zonei care înconjoară mașina pe display-ul MMI, șoferul putând alege una din mai multe perspective. Alte sisteme de asistență sunt Park Assist care direcționează automat automobilul pe locurile de parcare și de pe locurile de parcare și Cross traffic assist rear, prin care șoferul este avertizat în cazul în care se apropie vehicul care poate prezenta un risc.
 

Prețurile pe piața locală pornesc de la 37.875 euro cu TVA, preț recomandat, valabil pentru Q3 Sportback 35 TFSI 150 CP, cutie manuală.

Vezi toata lista

Comentarii