
Volvo și-a pus toate speranțele în noul XC 90, viitorul companiei depinzând de vânzările modelului. Și se pare că SUV-ul scandinav este un real succes, având în vedere că producătorul suedez a primit deja 16.000 de comenzi, asta chiar înainte ca mașina să ajungă în showroom-uri. Mai mult decât atât, cele 1.927 de unităţi care formează ediţia specială „First Edition” şi care s-au comandat exclusiv online, au fost vândute în primele 47 de ore de la lansarea lor. Producția noului Volvo XC 90 a debutat în ultima săptămână a lui ianuarie la fabrica din Torslanda, Suedia, iar primele comenzi vor fi onorate începând din martie. Modelul este disponibil pentru a fi comandat şi în România, la un preţ începând de la 55.880 euro cu TVA inclus.
Testat de Auto Express
Jurnaliştii britanici de la revista Auto Express au avut deja ocazia să realizeze primul test complet cu noul Volvo XC 90. Urmăriţi filmul pentru a afla concluziile şi dacă noul SUV al scandinavilor poate faţă faţă concurenţei de la BMW, Land Rover, Audi sau Mercedes.
Sursa: Volvo, Auto Express
Vezi toata lista