
Tot mai multe companii auto dezvoltă în ultimii ani modalităţi prin care maşinile fie se conduc autonom, fie parchează fără ajutor din partea şoferului. După Ford, Toyota sau Nissan, care au prezentat deja diferite sisteme de conducere automată, acum a venit şi rândul celor de la Honda să îşi arate invenţia, la Congresul Sistemului Inteligent de transport de la Tokio. Spre deosebire de sistemul instalat de Ford pe noul Focus, care permite maşinii să parcheze singură, fără nici un alt ajutor, sistemul de parcare autonomă a celor de la Honda presupune ca maşina să primească ajutor din partea...parcării în care vrea să staţioneze.
Se ajută de camerele de supraveghere
Camerele de supraveghere din parcare şi camera din dotarea autoturismului comunică maşinii locul în care aceasta trebuie să parcheze. Inginerii Honda spun că sistemul lor ar fi cel mai practic în parcările marilor centre comerciale. Practic, clientul ar lăsa maşina în faţa centrului comercial iar aceasta s-ar parca singură şi ar reveni în acelaşi loc în momentul în care şoferul doreşte să plece. Avantajul sistemului de la Honda este că mai multe maşini pot fi parcate simultan, iar autoturismul nu trebuie să aibă în afara camerei din dotare nici un alt senzor, dar dezavantajul este acela că sistemul poate funcţiona doar în parcările echipate corespunzător.