
Noul model și-a făcut pentru prima dată apariția la Salonul Auto de la Detroit
După mai multe informații pe surse și fotografii obținute înainte de lansarea oficială, Mercedes a dat publicității primele detalii și fotografii oficiale despre noul model și a și prezentat mașina în public, la Salonul Auto de la Detroit. Având în vedere că informații detaliate fuseseră deja oferite pe diferite surse înainte de lansare, nu se mai poate spune că apariția noului E-Class de la Detroit a fost una surprinzătoare.
Din punct de vedere al design-ului, noul model se aliniază noii linii de design a companiei, Mercedes E-Class fiind practic un C-Class mai mare sau un S-Class mai mic. Marea surpriză vine însă de la interior, acolo unde noul E-Class vine cu un instrumentar de bord complet nou, mult mai avansat decât al precedentei generații. Punctul central îl reprezintă cele două ecrane uriașe montate unul în continuarea celuilalt și o tehnologie introdusă în premieră pe un automobil, comenzi pe volan cu touchpad, cu ajutorul cărora pot fi controlate aproape toate funcțiile mașinii. Așa cum era de așteptat, mașina beneficiază și de nenumărate sisteme de asistență și siguranță, printre care și Drive Pilot, un sistem de conducere semi-autonom care atunci când este activat mașina se poate conduce singură pe autostradă la viteze de până la 210 km/h.
La lansare, noul Mercedes E-Class va fi oferit cu un nou motor diesel de 2 litri dezvoltat de constructorul german, propulsor ce va oferi 195 de cai putere. Acesta va fi instalat pe versiunea 220d și va avea un consum mixt de doar 3.9 litri/100 km. De asemenea, va fi disponibil și un propulsor turbo pe benzină de 2 litri, care se va regăsi în versiunea E200. După lansare, Mercedes va introduce în gamă mai multe motorizări pe benzină, cu puteri între 183 și 333 de cai putere (ultima în versiunea E400 4MATIC), alte două motoare diesel de 150, respectiv 258 cai putere (versiunea E350), dar și o versiune hibridă, E350e, compusă dintr-un motor pe benzină de 2 litri și un motor electric, care vor oferi împreună 279 cai putere. Toate motoarele vor fi dotate cu funcția start/stop.