Noul Audi TT, prezentat oficial

A treia generaţie a coupe-ului german a fost prezentat la Salonul Auto de la Geneva

Audi a prezentat la Salonul Auto de la Geneva a treia generaţie a lui TT, dar şi versiunea performantă TTS. Chiar dacă design-ul nu s-a schimbat prea mult, acesta este unul evoluat şi mai agresiv decât cel al precedentelor două generaţii şi vine cu o parte frontală agresivă, dominată de o grilă hexagonală flancată de faruri LED, care vin însă ca opţiuni. De asemenea, logo-ul Audi a fost mutat în partea de jos a capotei. Pentru a-i oferi aspectul agresiv, designerii Audi au realizat pasaje ale roţilor proeminente şi o linie mediană pe caroserie, care se continuă pe toată laterala maşinii. Partea posterioară este şi ea redesenată şi vine cu un spoiler care se ridică automat la viteze de peste 120 km/h. Un alt aspect interesant al noului Audi TT este faptul că noul model este mai scurt cu 20 de milimetri faţă de versiunea precedentă, în ciuda faptului că trend-ul actual este ca noul model să fie mai mare decât precedentul. A treia generaţie a lui TT este de asemenea mai uşoară cu 50 de kilograme faţă de precedenta generaţie, greutatea totală fiind de 1.230 kg.

Trei motoare la lansare

Audi oferă la lansare trei motoare turbo cu patru cilindri. Versiunile pe benzină includ un TFSI de 2 litri, cu 230 cai putere şi 370 Nm cuplu şi 310 cai putere şi 380 Nm cuplu pentru versiunea TTS, iar pentru cei care optează pentru diesel este disponibil un TDI de 2 litri de 184 cai putere şi 380 Nm cuplu.
Motorul de 230 de cai putere, cuplat unei cutii de viteze manuale cu şase rapoarte propulsează maşina de la 0 la 100 km/h în 6 secunde (5.3 secunde cu cutia S tronic) şi până la o viteză de top limitată electronic de 250 km/h. Versiunea TTS, cu motorul de 310 cai putere are nevoie de doar 4.7 secunde pentru a ajunge la 100 km/h şi este disponibil opţional cu o cutie S tronic. Versiunea diesel atinge 100 km/h în 7.2 secunde şi are o viteză de top de 235 km/h.
Noul Audi TT vine cu o suspensie faţă McPherson, iar versiunea TTS are garda la sol cu 10 milimetri mai mică. Audi oferă mai multe modele de jante de aliaj, de la 17 la 20 de inch, iar roţile faţă au frâne cu discuri ventilate, cu mărimi de până la 338 mm în diamentru, în funcţie de versiune.
Interiorul noului TT nu mai este o surpriză, acesta fiind prezentat la CES 2014. Elementul central este reprezentat de noul ecran TFT de 12.3 inch, care foloseşte un procesor grafic Nvidia Tegra 30. Un alt element interesant îl reprezintă butoanele pentru ajustarea aerului condiţionat, poziţionate în interiorul fantelor de ventilaţie, în timp ce scaunele opţionale S Sport (oferite în standard pe versiunea TTS) au porţiunile laterale ajustabile pneumatic. Interiorul mai beneficiază şi de un volan nou şi un sistem audio Bang&Olufsen.

Sursa: Audi, via worldcarfans.com
 
 





audi tt_01
audi tt_02
audi tt_03
audi tt_04
audi tt_05
audi tt_06
audi tt_07
audi tt_08
audi tt_09
audi tt_10
audi tt_11
audi tt_12
audi tt_13
audi tt_14
audi tt_15
audi tt_16
audi tt_17
audi tt_18
audi tt_19
audi tt_20
audi tt_21
audi tt_22
audi tt_23
audi tt_24
Vezi toata lista

Comentarii