
Ford Fiesta ST (foto) este deja unul dintre cele mai apreciate hot-hatch-uri de pe piaţă în acest moment şi se pare că Ford nu se mulţumeşte cu atât. Conform surselor jurnaliştilor britanici de la Auto Express, constructorul american pregăteşte o versiune extremă RS a noului Fiesta, care ar putea fi lansată pe piaţă anul viitor. Ford Fiesta RS ar urma să beneficieze de un body-kit agresiv şi acelaşi motor turbo de 1.6 litri de pe versiunea ST, dar a cărui putere va fi mărită de la 179 la numai puţin de 230 de cai putere. De asemenea, este de aşteptat ca noul RS să beneficieze şi de o suspensie îmbunătăţită, de frâne mai mari şi un diferenţial cu alunecare limitată pentru puntea faţă. Dacă Ford va considera în cele din urmă că un astfel de model ar fi viabil din punct de vedere economic, maşina va fi lansată în 2015, la un preţ aproximativ de 26.000 de euro.
Primul Ford Fiesta RS a fost anticipat la Salonul Auto de la Geneva, din 2004, ca un concept, dar nu a mai ajuns să fie produs în serie, din cauza faptului că şefii Ford au considerat că modelul nu este viabil din punct de vedere economic în Europa. Acum însă, graţie succesului noului Fiesta, se pare că versiunea RS a revenit în discuţie.
Sursa: autoexpress.co.uk