Noi detalii dezvăluite despre noul Qashqai

Nissan a dat publicităţii prima fotografie în care partea frontală a maşinii se vede fără camuflaj

Mai sunt doar trei zile până la lansarea oficială a noului Nissan Qashqai şi producătorul japonez măreşte suspansul. După ce a prezentat deja două seturi de imagini teaser cu noul model, primul cu o maşină complet acoperită iar al doilea cu noul Qashqai „îmbrăcat” în camuflaj, astăzi Nissan a dat publicităţii o nouă imagine. Pentru prima dată, producătorul japonez a dezvăluit din detaliile noului model, prezentând partea frontală a crossover-ului fără camuflaj. Capota, grila faţă şi bara creează iluzia unei linii continue, iar farurile vin cu lumini led de zi integrate. Nissan nu a mai dat şi alte detalii, specificaţiile complete ale maşinii urmând a fi dezvăluite pe 7 noiembrie, odată cu lansarea oficială. 

 

Sursa: Nissan
 

Vezi toata lista

Comentarii