Mercedes introduce o nouă familie de modele

Calitatea și sportivitatea AMG vor fi disponibile la prețuri mai mici

Mercedes a conceput o nouă gamă de produse care se va adăuga portofoliului deja stufos al companiei. Creată special pentru a rivaliza cu divizia M de la BMW, noua familie AMG Sport presupune crearea unor modele sportive, cu multe detalii împrumutate de la divizia de performanță a constructorului german. Conform Mercedes, noua gamă „va spori performanța și rafinamentul tehnic al modelelor” și, poate mai important pentru clienții Mercedes, va umple golul dintre actualul pachet AMG Sport disponibil pentru modelele Mercedes și modelele clasice AMG. Gama va oferi motoare îmbunătățite, sistem de tracțiune integrală în standard, pentru anumite piețe selectate de producător, dar și diverse componente ale șasiului și ale sistemului de frânare care vor fi identice cu cele de pe modelele AMG. 
„Noile modele Sport reprezintă o propunere convingătoare pentru clienții noștri: tehnologia de pe mașinile sport devine accesibilă, iar modelele se adresează unei game și mai mari de clienți la nivel mondial”, a declarat președintele AMG, Tobias Moers. Primele două modele ale noii game Mercedes AMG Sport vor fi lansate în ianuarie 2015, cu ocazia Salonului Auto de la Detroit. 

Sursa: Mercedes 

Vezi toata lista

Comentarii