
Producătorul britanic a dat publicităţii prima imagine teaser cu modelul care va fi lansat pe 19 noiembrie
Jaguar a prezentat astăzi prima imagine teaser cu noul F-Type Coupe 2014, care va fi prezentat oficial pe 19 noiembrie la Los Angeles. Anunţat de conceptul C-X16, F-Type Coupe va călca pe urmele lui F-Type Roadster şi va avea o caroserie integral din aluminiu. Jaguar promite că F-Type Coupe va fi: “cel mai dinamic şi axat pe performanţă Jaguar de serie din toate timpurile”. Cel mai probabil, motoarele de pe noul coupe vor fi împrumutate de pe roadster, deci gama va include un V6 de trei litri supra-alimentat de 340 de cai putere, un alt V6 de 380 de cai putere şi un V8 supra-alimentat de 5 litri şi 495 de cai putere.