
"Luni, 15 mai, la ora 7:00, activitatea platformei industriale Dacia Mioveni a fost reluată în mod normal, urmare a mobilizării şi reactivităţii echipelor noastre. Toate sistemele informatice ale Grupului Renault România funcţionează normal şi sunt securizate", anunță Dacia într-un comunicat.
Problemele de la Dacia apar în contextul în care peste 75.000 de calculatoare din peste 99 de țări au fost afectate începând de vineri de unul dintre cele mai severe atacuri informatice din ultimii ani. Renault, compania care deține Dacia, este afectată de probleme și în Franța, iar uzina pe care o deține în Slovacia și-a oprit complet producția.
Un calculator infectat are toate datele criptate și afișează un mesaj prin care proprietarii sunt informați că trebuie să plătească 300 de dolari în moneda virtuală bitcoin pentru a avea din nou acces la fișiere. După 3 zile suma solicitată se dublează, iar după 7 zile toate fișierele stocate pe calculatorul respectiv sunt șterse. Astfel de atacuri sunt cunoscute sub numele de ransomware.
Sursa: Dacia, via automarket
Vezi toata lista