
Max Verstappen a fost urmat pe podium de Lewis Hamilton (Mercedes) și de coechipierul Daniel Ricciardo care i-a rezistat pe final atacurilor lui Sebastian Vettel (Ferrari) cel care plecase din coada plutonului după probleme avute la motor care l-au forțat să renunțe în timpul primei sesiuni de calificări de sâmbătă.
Ca situația să se înrăutățească și mai mult pentru Ferrari, Kimi Raikkonen, care trebuia să plece de pe poziția a doua grilei, a fost nevoit să își retragă mașina la boxe după ce motorul i-a cedat în timpul turului de încălzire.
După ce a câștigat bătălia pentru locul al doilea din primul tur cu Valtteri Bottas (Mercedes), Verstappen l-a depășit pe deținătorul pole position-ului, Hamilton, în al patrulea tur și cum acesta a părut a întâmpina unele dificultăți, olandezul nu s-a mai uitat în urmă până la finalul cursei și a câștigat cu un avans de 12,7 secunde.
În timp ce pentru liderul clasamentului general cursa a fost una liniștită, nu același lucru a fost valabil și pentru următorii săi. Ricciardo l-a depășit pe Bottas și a fost pus la rândul lui sub presiune de Vettel care a făcut o cursă de recuperare superbă. Acesta a folosit la start pneurile Pirelli soft și, prin urmare, avea combustibil puțin și cauciuri supersoft când a început să recupereze din avansul lui Ricciardo, exact când australianul încerca la rândul lui să îl ajungă din urmă pe Hamilton. Vettel chiar s-a apropiat încât a încercat un atac în primul viraj din al 49-lea tur dar Ricciardo nu a cedat și și-a păstrat calmul. Acesta s-a dovedit a fi punctul de cotitură, după aceea atacurile lui Vettel s-au domolit în timp ce cauciurile lui începeau să cedeze iar motorul dădea motive de îngrijorare. De la 0,5 secunde distanța dintre ei s-a mărit până la 14,8 secunde la finalul celor 56 de tururi. Și ca weekend-ul să se încheie și mai prost pentru Ferrari, în turul de după cursă Vettel s-a ciocnit cu Lance Stroll (Williams) cu roata sa stânga spate ajungând peste capota motorului. Germanul a sosit la standuri după ce a fost preluat pe laterala mașinii sale de Pascal Wehrlein (Sauber).
În urma acestui rezultat, ecartul lui Hamilton față de Vettel în fruntea clasamentului mondial s-a mărit la 34 de puncte cu cinci curse înainte de finalul sezonului.
Bottas a încheiat pe locul 5 în fața lui Sergio Perez care a condus eroic mașina Force India în ciuda faptului că se simțea rău. O cursă bună a lui Stoffel Vandoorne le-a adus celor de la Mclaren un loc 7 într-o zi în care Fernando Alonso a reușit doar un loc 11. Locurile 8 și 9 pentru Stroll și Felipe Massa (care a avut două incidente cu Esteban Ocon de la Force India) au adus Williams destule puncte în lupta acestora cu Toro Rosso și Renault din clasamentul general.
Ocon a fost nevoit să intre la boxe repede după un contact cu Massa în al doilea viraj de la start când a fost prins la mijloc între coechipierul său și pilotul Williams, având și o pană din această cauza. După aceea, francezul a făcut o cursă excelentă, obținând ultimul punct pus în joc după a mers 54 de tururi cu setul de pneuri soft.
Cursa din Malaysia a marcat și debutul în Formula 1 pentru pilotul Toro Rosso, Pierre Gasly, care a terminat pe locul 12.
Rezultate cursă (piloți care au terminat in puncte)
1 |
Max Verstappen |
RED BULL RACING TAG HEUER |
1:30:01.290 |
2 |
Lewis Hamilton |
MERCEDES |
+12.770s |
3 |
Daniel Ricciardo |
RED BULL RACING TAG HEUER |
+22.519s |
4 |
Sebastian Vettel |
FERRARI |
+37.362s |
5 |
Valtteri Bottas |
MERCEDES |
+ 56.021s |
6 |
Sergio Perez |
FORCE INDIA MERCEDES |
+78.630s |
7 |
Stoffel Vandoorne |
MCLAREN HONDA |
+1 tur |
8 |
Lance Stroll |
WILLIAMS |
+1 tur |
9 |
Felipe Massa |
WILLIAMS |
+1 tur |
10 |
Esteban Ocon |
FORCE INDIA MERCEDES |
+1 tur |
Clasament general piloti:
1. Lewis Hamilton (Mercedes) 281 puncte
2. Sebastian Vettel (Ferrari) 247 puncte
3. Valtteri Bottas (Mercedes) 222 puncte
4. Daniel Ricciardo (Red Bull) 177 puncte
5. Kimi Raikkonen (Ferrari) 138 puncte
6. Max Verstappen (Red Bull) 93 puncte
7. Sergio Perez (Force India) 76 puncte
8. Esteban Ocon (Force India) 57 puncte
9. Carlos Sainz (Toro Rosso) 48 puncte
10. Nico Hulkenberg (Renault) 34 puncte
Clasament general constructori:
1. Mercedes 503 puncte
2. Ferrari 385 puncte
3. Red Bull 270 puncte
4. Force India 134 puncte
5. Williams 65 puncte
6. Toro Rosso 52 puncte
7. Renault 42 puncte
8. Haas 37 puncte
9. McLaren 23 puncte
10. Sauber 5 puncte
Următorul Mare Premiu va avea loc duminica viitoare, în Japonia, la Suzuka.
Sursa: www.formula1.com