
În urma acestei victorii, distanţa din fruntea clasamentului general dintre Vettel și Hamilton a fost redusă la 12 puncte.
Pornind din pole position pentru a 65-a oară în carieră și egalându-l în clasamentul all time pe Ayrton Senna, Hamilton a condus cursa de la un capăt la altul, obținând astfel a șasea victorie în Canada.
Rivalul său, Sebastian Vettel, plecat de pe poziția a doua a grilei, a fost acroșat în primul viraj de Max Verstappen (Red Bull) și a fost nevoit să intre la boxe pentru a schimba aripa față. Revenit în coada plutonului pe locul 18, pilotul de la Ferrari a trebuit să ducă o cursă de urmărire, reușind să termine în cele din urmă pe locul 4.
Aflat în spatele lui Hamilton în acel moment, Verstappen a abandonat în turul 11 din cauza unor probleme tehnice, eliberând calea pentru o dublă Mercedes care au revenit astfel pe primul loc în clasamentul general al constructorilor.
Cursa din Canada a marcat și primele puncte realizate în Formula 1 de eroul local, Lance Stroll de la Williams, care a terminat pe locul 9.
Din păcate pentru dublul campion mondial, Fernando Alonso și echipa Mclaren, problemele cu motoarele Honda au continuat și în acest weekend, spaniolul fiind nevoit să abandoneze cu două tururi înainte de final, când era foarte aproape să obțină primul punct în sezonul competițional actual.
Rezultate cursă (piloți care au terminat în puncte)
1 |
Lewis Hamilton |
MERCEDES |
1h 33' 05.154 |
2 |
Valtteri Bottas |
MERCEDES |
+ 19.783s |
3 |
Daniel Ricciardo |
RED BULL RACING TAG HEUER |
+ 35.297s |
4 |
Sebastian Vettel |
FERRARI |
+ 35.907s |
5 |
Sergio Perez |
FORCE INDIA |
+ 40.476s |
6 |
Esteban Ocon |
FORCE INDIA |
+ 40.716s |
7 |
Kimi Raikkonen |
FERRARI |
+ 58.632s |
8 |
Nico Hulkenberg |
RENAULT |
+ 60.374s |
9 |
Lance Stroll |
WILLIAMS |
+1 tur |
10 |
Romain Grosjean |
HAAS |
+ 1 tur |
Clasament general piloți:
1. Sebastian Vettel (Ferrari) 141 puncte
2. Lewis Hamilton (Mercedes) 129 puncte
3. Valtteri Bottas (Mercedes) 93 puncte
4. Kimi Raikkonen (Ferrari) 73 puncte
5. Daniel Ricciardo (Red Bull) 67 puncte
Clasament general constructori:
1. Mercedes 222 puncte
2. Ferrari 214 puncte
3. Red Bull 112 puncte
4. Force India 71 puncte
Următorul Mare Premiu va avea loc pe 25 iunie în Azerbaidjan.
Sursă: www.formula1.com
Vezi toata lista