A încetat din viață Niki Lauda, triplul campion mondial de Formula 1

Niki Lauda a încetat din viață luni, la vârsta de 70 de ani

Austriacul, care fusese supus unui transplant de plămân în august, a câștigat titlul mondial în 1975 și 1977 cu Ferrari și în 1984 cu Mclaren.
În 1976, revenirea lui a fost una dintre cele mai spectaculoase din istoria sportului. La doar 40 de zile după ce a suferit arsuri grave în urma unui accident în Germania, el și-a reluat activitatea, ratând de puțin titlul mondial și în acel an.


După ce a renunțat la cariera de pilot, Lauda a revenit în lumea Marelui Circ, deținând mai multe roluri de conducere, mai întâi cu Ferrari, apoi cu Jaguar și cel mai recent cu Mercedes, unde a ocupat poziția de președinte neexecutiv într-o perioadă în care Săgețile Argintii rescriu cartea de recorduri a Formulei 1.
„Cu profundă tristețe, va anunțăm că iubitul nostru Niki ne-a părăsit pașnic luni, având familia alaturi”, a anunțat familia lui printr-un comunicat.
Realizările lui unice ca sportiv și antreprenor sunt și vor rămâne de neuitat, dorință lui neobosită de acțiune, caracterul lui direct și curajul rămân un model și un punct de referință pentru noi toți.”

Chase Carey, președinte și CEO al Formulei 1, a adus un tribut legendarului austriac, spunând: „Cu mare tristețe am aflat de moartea lui Niki Lauda. Formula 1 a pierdut nu doar unul dintre cei mai mari exponenți ai sportului dar și unul dintre eroii ei. Dragostea lui pentru curse și curajul pe care le-a demonstrat au fost pur și simplu extraordinare. Moartea lui înseamnă o pierdere uriașă pentru întreaga Formula 1 și motorsportului în întregime. Toate gândurile noastre se îndreaptă înspre familia lui.”
Președintele FIA, Jean Todt, a declarat: „Niki Lauda a fost un erou al sporturilor auto care m-a inspirat în tinerețea mea. El reprezintă un punct de referință în istoria Formulei 1. Toate gândurile mele se duc acum către familia, prietenii lui și Mercedes.”


„Echipa Mercedes a pierdut o lumină călăuzitoare”
Șeful Mercedes, Toto Wolff, care a stat alături de Lauda în timpul multor triumfuri, a adus un omagiu unui coleg și prieten: „In primul rând, în numele echipei și al tuturor de la Mercedes, doresc să transmit cele mai profunde condoleanțe către Birgit, copiilor lui Niki, familiei lui și prietenilor apropiați. Niki o să rămână mereu una dintre cele mai mari legende ale sportului nostru. El a combinat eroismul, caracterul uman și onestitatea înăuntrul și în afara cockpit-ului. Pierderea lui lasă un mare gol în Formula 1. Am pierdut nu doar un erou care a realizat revenirea cea mai impresionantă văzută vreodată dar și un om care a adus claritate și franchețe în lumea modernă a F1. O să ne lipsească enorm ca vocea bunului simț. Echipa noastră de la Mercedes a pierdut, de asemenea și o lumină călăuzitoare. Ca un coleg în ultimii șase ani și jumătate, Niki a fost mereu brutal de onest și incredibil de loial. A fost un privilegiu să îl avem alături în echipă noastră și emoționant să vedem cât conta pentru el să fie parte a succesului nostru. De câte ori venea în Brackley sau Brixworth sau ținea unul dintre discursurile lui motivaționale celebre, el aducea o energie pe care nimeni altcineva nu o putea copia. 
Niki, ești pur și simplu de neînlocuit, nu o să mai fie nimeni vreodată la fel ca tine.
A fost onoarea noastră să te numim președintele nostru și privilegiul meu să te numesc prietenul meu.”


Laudamotion
În ultimii ani, interesele lui Lauda s-au îndreptat și către industria aeronautică. În 2003, acesta a fondat compania aeriană low cost Niki. Un an mai târziu a început colaborarea cu Air Berlin cu care avea să fuzioneze în 2011. După intrarea în insolvență a acesteia în 2017, Lauda a răscumpărat acțiunile în ianuarie 2018 sub numele curent de Laudamotion. În prezent, acțiunile sunt deținute de Ryanair iar compania operează din nou zboruri și din România.
 

Rush
Rivalitatea dintre Niki Lauda și pilotul britanic James Hunt a fost ecranizata în 2013 în „Rush”, după un scenariu de Peter Morgan și în regia lui Ron Howard, cu Daniel Brühl și Chris Hemsworth în rolurile principale.  Citește mai multe despre filmul RUSH


Surse: www.formula1.com, www.esky.ro, www.imdb.com
 

Vezi toata lista

Comentarii