Volkswagen a prezentat noul Polo

Versiunea facelift vine cu schimbări importante la nivelul motorizărilor, acolo unde apar motoare noi

Volkswagen a prezentat pe internet, înainte de lansarea oficială de la Salonul Auto de la Geneva din martie, versiunea facelift a lui Volkswagen Polo.
Din punct de vedere al aspectului, modificările nu sunt majore. Găsim o bară faţă uşor modificată şi o grilă revizuită, cu linii orizontale. Forma farurilor a rămas aceeaşi, dar acum, versiunile de echipare superioare vin cu faza scurtă cu tehnologie LED. În spate, bara şi stopurile au fost şi ele redesenate.
Marile schimbări vin sub capotă, acolo unde noul Polo vine cu trei motoare diesel noi, de 1.4 litri şi trei cilindri, care produc 74, 89 şi 104 cai putere şi oferă un consum demn de invidiat: 3.2 litri/100 km pentru versiunea de 74 cai putere şi 3.4 litri/100 kmversiunea de 89 cai putere.
În ceea ce priveşte motorizările pe benzină, Volkswagen introduce pe noul Polo şi un motor de 1 litru şi trei cilindri, de 89 de cai putere pentru versiunea Polo TSI BlueMotion, care oferă un consum de 4.1 litri/100 km. Versiunea de bază vine cu un motor cu trei cilindri aspirat natural de 1.2 litri care oferă 59 de cai putere. De asemenea, este disponibilă şi o versiune revizuită a motorului de 1.2 litri TSI, oferit cu 89 sau 108 cai putere. Versiunea Volkswagen Polo GT vine acum cu 10 cai putere în plus, adică 148 de cai putere, oferiţi de un motor de 1.4 litri şi 4 cilindri, iar vârful de gamă Polo GTI vine cu un motor de 1.4 litri şi 4 cilindri care oferă 189 de cai putere, cu 12 mai mulţi decât la precedenta versiune.
În funcţie de motorizarea aleasă, maşina vine cu cutii de viteze manuale cu 5 sau 6 rapoarte, dar şi cu o cutie automată cu dublu ambreiaj şi 7 viteze. Clienţii pot opta pentru jante de aliaj de la 15 la 17 inch şi pentru 15 nuanţe de culori pentru exterior.
La interior, noul Polo beneficiază de un volan nou cu trei spiţe, instrumentar de bord redesenat şi o consolă centrală nouă. Sunt disponibile şi display-uri tactile de 5 şi 6.5 inch.
Volkswagen Polo facelift va fi oferit spre vânzare la scurt timp după Salonul Autp de la Geneva, din martie.  
 

vw polo facelift 2014_01
vw polo facelift 2014_02
vw polo facelift 2014_03
vw polo facelift 2014_04
vw polo facelift 2014_05
vw polo facelift 2014_06
vw polo facelift 2014_07
vw polo facelift 2014_08
vw polo facelift 2014_09
vw polo facelift 2014_10
vw polo facelift 2014_11
vw polo facelift 2014_12
vw polo facelift 2014_13
vw polo facelift 2014_14
vw polo facelift 2014_15
vw polo facelift 2014_16
Vezi toata lista

Comentarii