
Cea de-a treia generație VBB a fost finalizată în prima jumătate a anului 2013, cu scopul clar de a doborî recordul în luna septembrie a aceluiași an. Dar, tentativa a fost amânată din cauza condițiilor meteo nefavorabile din Utah, aceleași probleme repetându-se și în urmatorii doi ani. În acest an, vremea a fost de partea cutezanților de la Venturi, astfel încât VBB-3 a putut să-și dezlănțuie puterea motorului electric pe drumul din Bonneville Salt Flats, în nord-vest-ul statului Utah.
Venturi Buckeye Bullet-3 a reușit să atingă o viteză medie impresionantă de 341.4 mph (549.43 km/h) pe parcursul celor două curse de 11 mile în ambele direcții la interval de o oră, în conformitate cu cerințele Federației Internaționale de Automobilism. Într-una din încercări, automobilul electric a atins viteza de 358 mph (576 km/h), stabilind astfel un alt record mondial de viteză al FIA.
Roger Schroer, care a fost în spatele volanului automobilului de 3000 de cai putere construit de Venturi în colaborare cu studenții de la inginerie din cadrul Universității din Ohio, a declarat că, deși s-a atins o viteză impresionantă, este suficient loc pentru îmbunătățirea celor două recorduri.
Sursa: v-group.fr, cnn.com via motor1.com
Vezi toata lista