Toyota, pentru a zecea oară, cel mai valoros brand auto

Toyota își menține titlul de cea mai valoroasă marcă auto din lume

Compania de cercetare de piață Kantar Millward Brown a lansat, pentru al 12-lea an, analiza „Top 100 BrandZ”, un clasament al celor mai valoroase mărci din lume. Toyota își păstrează astfel, pentru a 10-a oară, titlul de cel mai valoros brand auto. Pe următoarele locuri se află brandurile auto germane de renume, marca BMW fiind evaluată la 24,6 miliarde dolari, în timp ce Mercedes-Benz se situează pe locul trei, cu o valoare a mărcii estimată la 23,5 miliarde dolari.
Toyota se menține în vârful clasamentului în ciuda faptului că valoarea mărcii a scăzut cu 3%, la 28,7 miliarde dolari. Motivul aceste scăderi este faptul că, deși vânzările au crescut, acestea au fost afectate de provocările valutare dificile, dar și de creșterea investițiilor și a costurilor forței de muncă.
„Toyota este perceput ca un brand de calitate, demn de încredere”, declară Peter Walshe, director Global BrandZ în cadrul Millward Brown. „Chiar și în perioada în care a întâmpinat probleme și unele mașini au fost rechemate în service, șoferii care dețin un automobil Toyota susțineau că mașina lor nu are probleme”, adaugă acesta.

Valoarea totală a mărcilor incluse în top 10 branduri auto a crescut în acest an la 139,2 miliarde dolari, de la 139,9 miliarde dolari în 2016.

„Brandurile din industria auto incluse în top 10 valorează cu 6% mai puțin decât atunci când noi am lansat studiul pentru prima dată, în urmă cu 12 ani, însă aceste branduri investesc de la 100%, cu până la 200% mai mult în tehnologie”, mai spune Peter Walshe.  

Clasamentul celor mai valoroase 10 mărci auto din lume (mld. $)
1. Toyota $28,7
2. BMW $24,6
3. Mercedes-Benz $23,5
4. Ford $13,1
5. Honda $12,2
6. Nissan $11,3
7. Audi $9,4
8. Tesla $5,9
9. Land Rover $5,5
10. Porsche $5,1

Clasamentul general „Top 100 BrandZ”

În clasamentul general al celor mai valoroase 100 de mărci, Toyota se clasează pe locul 30.


În fruntea clasamentului general al celor mai valoroase branduri se află Google, cu o valoare a mărcii estimată la 245,6 miliarde dolari. Următoarele două poziții sunt deținute de marca Apple, a cărei valoare este de 234,7 miliarde dolari, și Microsoft, cu o valoare estimată la 143,2 miliarde dolari.  
Rezultatele studiului realizat de Kantar Millward Brown au fost evidențiate prin măsurarea echității mărcii pe baza unor interviuri la care au participat peste 3 milioane de consumatori din întreaga lume, folosind date furnizate de Bloomberg și Kantar Worldpanel.

 

Vezi toata lista

Comentarii