Subaru, lider în tehnologia frânării automate

EuroNCAP şi IIHS au testat capacitatea mai multor maşini de a frâna automat

Producătorii de autoturisme se întrec de câţiva ani buni în crearea de noi tehnologii pentru maşini, în încercarea de a le face mai sigure. Tocmai de aceea, două dintre cele mai mari institute de testare a siguranţei autoheviculelor din lume, europenii de la Euro NCAP şi americanii de la Institutul pentru siguranţa pe autostrăzi (IIHS), au conceput noi modalităţi pentru a testa astfel de tehnologii. Cele două institute au testat deja eficienţa sistemului de frânare automată la o gamă largă de modele, iar americanii au fost primii care au oferit şi rezultatele, unele oarecum surprinzătoare, având în vedere că modele de top au obţinut un punctaj slab. Inginerii de la IIHS au testat un număr de 74 de modele, la viteza de 20 de kilometri pe oră şi 40 de kilometri pe oră şi numai şapte dintre maşini au obţinut punctajul maxim. Pe primele două locuri în studiul americanilor s-au clasat două modele Subaru, un Legacy şi un Outback, care folosesc sistemul Eyesight dezvoltat de producătorul japonez, ambele reuşind să evite în totalitate o coliziune. Au mai obţinut punctaj maxim Cadillac ATS şi Cadillac SRX, Mercedes Benz clasa C, Volvo S60 şi Volvo XC 60. Printre modelele cu cel mai slab sistem de frânare automat testat de IIHS se regăsesc BMW seria 3, BMW X3, Mercedes Benz GLK, mai multe modele Chevrolet sau Infinity.

EuroNCAP înăspreşte condiţiile pentru punctajul maxim

Institutul european EuroNCAP a efectuat este similare cu cele ale americanilor, dar va face publice rezultatele abia la finele lunii octombrie. Până atunci, institutul a anunţat că va include începând cu 2014 în punctajul final al siguranţei autovehiculelor testate şi punctajul pentru sistemele de frânare automată, ceea ce va face din ce în ce mai dificilă obţinerea punctajului maxim în ceea ce priveşte siguranţa.      
 

Vezi toata lista

Comentarii