
Mercedes a prezentat astăzi cel mai nou membru al familiei AMG, S 63 AMG Coupe, versiunea coupe de performanţă derivată din noua S-Class. Aşa cum AMG ne-a obişnuit în ultimul timp, S 63 AMG Coupe oferă un aer ultra-sportiv, dar nu o face într-un mod ostentativ. Modelul beneficiază de fante de aerisire mai mari în spoilerul faţă, praguri mai mari, un sistem de eşapament cu patru ţevi, care flanchează deflectorul spate sau jante de aliaj de 19 inch vopsite gri-titan.
Sub capotă se află un motor V8 bi-turbo de 5.5 litri, care dezvoltă numai puţin de 577 de cai putere şi 900 Nm cuplu, cu 41 de cai putere mai mult decât CL 63 AMG. De asemenea, noul Mercedes S 63 AMG Coupe este şi cu 65 de kilograme mai uşor decât modelul pe care îl înlocuieşte. Graţie acestor cifre, maşina poate accelera de la 0 la 100 km/h în 4.3 secunde, în timp ce varianta 4MATIC are nevoie de doar 3.9 secunde. Viteza de top este limitată electronic la 250 km/h.
Tehnologie de top
Pe lângă deja obişnuitele MAGIC BODY CONTROL sau suspensia pe aer AIRMATIC, Mercedes-Benz S63 AMG Coupe poate fi dotată şi cu funcţia care permite maşinii să se “aplece” în curbe, prezentată în premieră pe versiunea de bază S-Class Coupe. Aceasta permite maşinii să: “se aplece în curbe într-o manieră similară unui motociclist sau schior”. Această funcţie poate fi activată între 30 şi 180 km/h şi reduce acceleraţia laterală simţită de pasageri.
Lista de opţionale, una destul de lungă de altfel, mai poate include frâne ceramice din carbon sau jante de 20 de inch AMG Performance Studio.
La fel ca şi celelalte modele AMG lansate recent, S63 AMG Coupe beneficiază de o ediţie specială de lansare, denumită “Edition 1”, care este disponibilă timp de un an din momentul lansării maşinii. Ediţia specială va oferi cristale Swarovski integrate în farurile LED, scaune sport AMG îmbrăcate în piele Exclusive Nappa, covoraşe unice, Night View Assist Plus, finisaje din lemn vopsit în negru lucios sau literele AMG de pe praguri iluminate.
Noul Mercedes-Benz S63 AMG Coupe va fi prezentat oficial luna viitoare, la Salonul Auto de la New York, comenzile pentru versiunea 4MATIC vor fi preluate începând din aprilie, iar pentru versiunea cu tracţiune spate din iulie, în timp ce livrările vor începe în septembrie.
Sursa: Mercedes, via worldcarfans.com