S600 Guard, soluţia Mercedes pentru o protecţie totală

Limuzina blindată este construită după cele mai moderne standarde, pentru a oferi protecţie totală în cazul unui atac

Mercedes s-a gândit şi la aceia care au nevoie de mai multă protecţie decât cea oferită de un automobil obişnuit. Soluţia nemţilor se numeşte Mercedes-Benz S600 Guard şi este o versiune blindată a vârfului de gamă de la Mercedes. Maşina oferă cel mai ridicat nivel de protecţie balistică şi este încadrată în clasa VR9 de protecţie. Maşina a primit componente de protecţie special dezvoltate, construite dintr-un oţel special care a fost introdus în cavităţile dintre structura interioară a maşinii şi tabla exterioară. Pentru o protecţie superioară, maşina este dotată şi cu fibre sintetice rezistente la căldură şi componente din polietilenă. Sticla a fost şi ea acoperită cu policarbonat şi laminată la interior.
Pentru a nu atrage atenţia, maşina arată identic cu un model de serie, poate fi comandată în versiunea cu patru sau cinci scaune şi vine propulsată de acelaşi motor V12 bi-turbo de şase litri ca un S600 standard.
Alte dotări mai includ jaluzele opace, un sistem care oferă aer curat în regim de urgenţă sau un sistem de alarmare special.

Sursa: Mercedes
 

Mercedes S600 Guard_02 resize
mercedes s600 guard_01
mercedes s600 guard_02
mercedes s600 guard_03
mercedes s600 guard_04
mercedes s600 guard_05
mercedes s600 guard_06
mercedes s600 guard_07
mercedes s600 guard_08
mercedes s600 guard_09
mercedes s600 guard_10
mercedes s600 guard_11
Vezi toata lista

Comentarii