Renault scapă de acuzații

Se pare că investigatorii statului francez nu au găsit nimic în neregulă la motoarele producătorului

Grupul Renault și întreaga industrie auto au fost zguduite săptămâna aceasta de un scandal similar cu Dieselgate-ul creat de Volkswagen. Autoritățile franceze au percheziționat sediul companiei, de unde au ridicat computere și alte documente iar ca urmare acțiunile Renault au scăzut dramatic, cu 20 la sută. 

Perchezițiile, doar niște verificări de rutină
 
Totul pare să fi fost însă o alarmă falsă, grupul Renault emițând un comunicat de presă în care explică acțiunea autorităților franceze. Astfel, după scandalul Dieselgate, Ministerul Ecologiei, Dezvoltării sustenabile și Energiei din Franța a creat o agenție, denumită Agenția Franceză pentru Energie și Climat (DGEC), care are drept rol verificarea tuturor producătorilor francezi de automobile, pentru a vedea dacă aceștia au instalat software pentru păcălirea testelor de emisii. De asemenea, Autoritatea de Omologare Franceză (UTAC), verifică în această perioadă 100 de automobile de producție franceză aflate în circulație, iar până la finalul lui 2015 dăduse deja un verdict pozitiv în cazul a 11 dintre ele, 4 dintre acestea fiind modele Renault. Din acest motiv, producătorul spune că DGEC consideră deja că Renault nu a încercat să păcălească testele de emisii. De asemenea, Renault a lămurit și motivul pentru care autoritățile franceze au percheziționat sediul companiei: „în plus, comisia a decis să organizeze în paralel alte investigații, la sediul companiei, la Centrul Tehnic Renault de la Lardy și la tehnocentrul din Guyancourt. Echipele Renault cooperează au autoritățile”. UTAC va verifica în următoarea perioadă alte 21 de automobile Renault, urmând a anunța rezultatele la finalul investigației. 
 
Sursa: Renault
Vezi toata lista

Comentarii