
Renault a lansat astăzi, la Salonul Auto de la New Delhi, pentru prima dată în afara Europei, un concept. Acesta se numeşte Kwid şi este unul dintre cele mai futuriste concepte prezentate în ultimul timp. Aşa cum chiar Renault îl descrie, Kwid are un design „jucăuş şi imaginativ”, şi este creat de oamenii din departamentul de design al Renault de pe tot globul, cu un aport special din partea Renault Design India. Chiar dacă aproape tot ce ţine de acest concept este deocamdată improbabil să apară şi pe o versiune de serie, Renault a dorit prin acest concept să dovedească faptul că este capabil să ofere un crossover interesant din segmental C.
Renault Kwid are o vopsea în două nuanţe, gri şi galben, şi are o gardă la sol mare, dar şi jante şi cauciucuri mari care, conform Renault, oferă maşinii un aspect de buggy. Modelul este propulsat de un motor turbo de 1.2 litri pe benzină şi o cutie de viteze EDC cu dublu-ambreiaj şi are tracţiune faţă. De asemenea, conceptul a fost creat şi pentru a fi compatibil cu un motor electric şi baterii, pentru o potenţială versiune Z.E.
Interiorul conceptului, creat pentru a da senzaţia unui cocon, este inspirat dintr-un cuib de păsări şi are scaune “suspendate peste o podea solidă albă”. De asemenea, pasagerii din spate pot controla aerul condiţionat cu ajutorul unui buton montat pe spătarul scaunului şoferului. Bordul este de fapt o tabletă inteligentă cu ajutorul căreia se comandă funcţiile maşinii.
“Flying Companion”, inovaţia Renault
Una dintre cele mai interesante dotări ale conceptului este “Flying Companion”, un mini aparat zburător care decolează de pe porţiunea rotativă a plafonului maşinii. Acesta poate fi controlat manual, dar şi automat, graţie unei rute de zbor prestabilite, care foloseşte GPS-ul. Conform Renault, “Flying Companion” poate fi folosit pentru a face fotografii, pentru a vedea situaţia traficului, dar şi pentru a detecta posibile obstacole pe drum.
Renault Kwid nu va ajunge niciodată să fie produs în serie, dar cel mai probabil Renault pregăteşte un crossover compact cu un preţ accesibil pentru India şi alte ţări în curs de dezvoltare.
Sursa: Renault