
McLaren pregăteşte de ceva timp un rival pentru Porsche 911, iar acum au apărut noi detalii despre viitorul P13. Maşina este programată să fie prezentată oficial în septembrie 2014, la Salonul Auto de la Paris, iar din primăvara lui 2015 să fie oferită la vânzare, pentru un preţ aproximativ de 140.000 de euro. Schiţa cu noul McLaren P13 prezentată este realizată de Autovisie, după un desen al lui Frank Stephenson, şeful echipei de design a McLaren. După cum se poate observa din imagine, noul P13 va împrumuta multe elemente de design de la hypercar-ul McLaren P1, dar totul într-un “pachet” mai mic. Puterea noului model cu tracţiune spate va fi oferită de motorul V8 bi-turbo de 3.8 litri al companiei, folosit şi la McLaren 12C, dar a cărui putere va fi redusă, de la 616 cai putere la „doar” 444.
McLaren P13 va fi oferit iniţial doar ca un coupe, o versiune Spider cu hard-top urmând a fi lansată în 2016.
Sursa: autocar.co.uk