Noul AMG GT, „cel mai frumos Mercedes din istorie”

Designerul şef al Mercedes spune că trebuie să ne aşteptăm la o nouă creaţie spectaculoasă

Mercedes se pregăteşte să înlocuiască superbul SLS AMG cu un model mai mic şi mai ieftin, Mercedes AMG GT, care să fie un rival direct pentru Porsche 911. Chiar dacă SLS va rămâne drept una dintre cele mai reuşite şi spectaculoase maşini create vreodată de constructorul german, Mercedes crede că a reuşit să creeze un succesor care să se ridice aşteptărilor. Cel puţin asta crede şeful echipei de design a Mercedes, Gorden Wagener. “Aţi crede că a fost dificil să creăm o maşină care să întreacă SLS-ul, dar cred că noua maşină este cea mai frumoasă pe care am creat-o vreodată”, le-a mărturisit Wagener jurnaliştilor britanici de la Autocar la Salonul Auto de la Detroit.
O altă sursă din echipa de design a Mercedes a dezvăluit că noul AMG GT va fi o maşină: “atât de joasă încât nu va avea nici o linie pe lateralul caroseriei”, ceea ce înseamnă că liniile care coboară de la capotă spre spatele maşinii de pe noile modele Mercedes nu se va regăsi şi pe AMG GT.
Conform unor zvonuri, Mercedes va prezenta noul AMG GT pe 20 iulie, cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 al Germaniei. Maşina ar urma să fie propulsată de noul motor V8 de 4 litri al Mercedes, despre care se zvoneşte că va avea aproximativ 495 de cai putere, acelaşi motor care a fost confirmat deja pe viitoarea generaţie a C63 AMG. Motorul este creat prin „contopirea” a două motoare turbo de 2 litri luate de pe modelele AMG ale Clasei A (A45, CLA45 şi GLA45).  

Sursa: autocar.co.uk, via worldcarfans.com
 

Vezi toata lista

Comentarii