Lamborghini Aventador, făcut scrum

În urma unui accident, bolidul a ars în totalitate, iar cei doi ocupanţi ai autoturismului au fost transportaţi la spital

După ce, în urmă cu două săptămâni, un Ferrari 458 Italia a fost distrus în totalitate, în America, şi trei modele Lamborghini au ars în Malaesia, acum a venit rândul unui alt superb model să fie distrus. Pilotul italian Flavio Pierleoni, care a concurat în competiţii precum Lamborghini Super Trofeo sau Ferrari Challenge, a distrus complet un Lamborghini Aventador. Acesta conducea maşina pe dealurile Castelvetro, de lângă Modena, aproape de fabricile Lamborghini şi Ferrari, când a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina într-un şant de pe marginea drumului. Bolidul a luat foc şi a ars în totalitate, dar din fericire, patronul unei fabrici din regiune, care produce oţet, a reuşit să-l scoată din epavă pe Pierleoni şi pe celălalt occupant al maşinii, Daniele Valestri (proprietarul unei companii specializate în închirierea maşinilor de lux), înainte ca focul să-i ucidă. Cei doi se află acum la spital, în stare critică.
Cu o zi înainte de accident, Pierleoni a postat pe contul său de Instagram o fotografie cu acelaşi Lamborghini Aventador de culoare portocalie, spunând că va conduce maşina, în ciuda condiţiilor meteo potrivnice.

Sursa: thesupercarkids.com
 

Vezi toata lista

Comentarii