
Kris Singh, un milionar american, este de câteva zile posesorul unui model Pagani Huayra unicat. Construită special pentru acesta, maşina se numeşte „Huayra La Monza Lisa”, nume rezultat dintr-o combinaţie interesantă şi reuşită între circuitul italian Monza şi celebra Mona Lisa a lui Da Vinci.
Modelul este cu atât mai special cu cât este prima astfel de maşină construită vreodată de Pagani. Pe lângă asta, „Huayra La Monza Lisa” mai beneficiază de o caroserie unică, finisată în fibră de carbon expusă în totalitate, totul completat cu steagul italian şi de un set de jante polişate, special create pentru această maşină. Se pare că maşina beneficiază şi de un motor AMG V12 bi-turbo de 6 litri, dar modificat, pentru a oferi şi mai multă putere. Un detaliu în plus care oferă unicitate maşinii este acela că Pagani Huayra La Monza Lisa vine cu o plăcuţă pe care s-au semnat toţi cei care au lucrat la maşină, dar şi fondatorul companiei, Horacio Pagani şi familia sa.
„Huayra La Monza Lisa”, alături de Lamborghini Veneno
Chiar dacă maşina este un unicat, aceasta va avea parte de o companie pe măsură în garajul lui Kris Singh. Americanul este unul dintre cei doar trei posesori ai unui Lamborghini Veneno, bolid pe care l-a primit în ianuarie, eveniment despre care România pe Roţi a scris la acel moment. De asemenea, în perioada următoare, Singh aşteaptă şi un Lamborghini Huracan unicat pentru a-şi întregi colecţia.
Sursa: worldcarfans.com