Cabrera, lansat în 2015

Italienii de la Lamborghini lucrează intens la noul super-car pe care se pregătesc să îl lanseze în următorii doi ani

La începutul anului, Lamborghini a anunţat că pregăteşte un înlocuitor pentru unul dintre cele mai de succes modele ale sale, Gallardo. Recent însă au apărut şi detalii suplimentare despre noul Cabrera. Acesta se va baza pe noua versiune a lui Audi R8, ceea ce înseamnă că bolidul va fi propulsat de un motor V 10 de 5.2 litri, aspirat natural, de 600 de cai putere, va avea tracţiune 4X4 permanentă şi o cutie de viteze cu şapte trepte. Italienii au început deja testele cu prototipul Cabrera şi, deşi modelul este complet camuflat, se presupune că va avea aproximativ aceleaşi dimensiuni cu Gallardo. În ceea ce priveşte data lansării, aceasta este aşteptată undeva în următorii doi ani, la fel ca şi noua generaţie de Audi R8. 
 

Vezi toata lista

Comentarii