Încă nu e gata! Hamilton câștigă și în Mexic și se apropie de Rosberg în clasamentul general!

Pilotul britanic Lewis Hamilton a câștigat duminică Marele Premiu al Mexicului, reducând diferența care îl separă de rivalul său la 19 de puncte cu două etape înainte de finalul sezonului.

Rosberg a terminat pe doi iar pe trei a fost urcat Daniel Ricciardo, în urma penalizărilor lui Verstappen și Vettel.
Plecați din prima linie a grilei de start și folosind o strategie cu o singură oprire la boxe, piloții Mercedes Lewis Hamilton și Nico Rosberg au condus fără greșeală timp de 71 de tururi, aducând o nouă dublă pentru constructorul german.
Bătălia cea mai aprinsă s-a dat pe finalul cursei pentru ultima treaptă a podiumului. Max Verstappen, pilotul Red Bull, a trecut al treilea linia de sosire dar a fost penalizat cu 5 secunde pentru tăierea unei șicane în momentul unui atac al lui Vettel. Acesta, deși a urcat pe podium în timpul festivității de premiere, a primit și el după  cursă o penalizare de 10 secunde pentru “maniera de conducere cu potențial periculos”. Datele telemetrice au arătat că pilotul Ferrari a încălcat cea mai recentă regulă FIA, schimbând direcția de mers pe perioada de frânare în timp ce se apăra în fața lui Daniel Ricciardo.
Pentru a deveni campion mondial, Nico Rosberg mai are nevoie de un loc 2 și un loc 3 în ultimele două curse ale sezonului.

Rezultate cursă GP Mexic:

1    Lewis Hamilton    1h 40' 31.402
2    Nico Rosberg   8.354
3    Daniel Ricciardo   20.858

4    Max Verstappen    21.323 (după investigații)
5    Sebastian Vettel    27.313 (după investigații)
6    Kimi Räikkönen    49.376
7    Nico Hülkenberg   58.891
8    Valtteri Bottas         01:05.612
9    Felipe Massa         01:16.206
10    Sergio Pérez        01:16.798



Clasament general piloți
1. Nico Rosberg (Mercedes) 349
2. Lewis Hamilton (Mercedes) 330
3. Daniel Ricciardo (Red Bull) 242

Clasament general constructori
1. Mercedes 679
2. Red Bull 427
3. Ferrari 365
Următorul Mare Premiu va avea loc pe 13 noiembrie în Brazilia, la Interlagos.

51 de victorii a reușit Lewis Hamilton, egalându-l pe Alain Prost în clasamentul all time. Doar Michael Schumacher a câștigat mai multe curse (91).
17 victorii de etapă a reușit Mercedes în 2016, reușind un nou record stagional

Surse: www.formula1.com; www.eurosport.com PHOTO: AP: Eduardo Verdugo

Vezi toata lista

Comentarii