
Doctorii de la Spitalul Universitar din Grenoble, acolo unde Michael Schumacher este internat după accidentul petrecut la ski, au anunţat astăzi că starea de sănătate a fostului campion mondial de Formula 1 este într-o “îmbunătăţire uşoară”, dar continuă să fie critică. “La sfârşitul după-amiezei de ieri a cunoscut o uşoară îmbunătăţire a presiunii intracraniene şi am putut să realizăm o tomografie fără să ne asumăm vreun risc. Tomografia ne-a arătat că situaţia este relativ stabilă, deci, cu alte cuvinte, nu am primit indicii cum că leziunile iniţiale s-ar înrăutăţi”, a declarat profesorul Jean-Francois Payen.
Încă o operaţie
Medicul Payen a mai dezvăluit că în noaptea de luni spre marţi, Schumacher a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale: „Vorbind cu chirurgii noştri neurologi şi având în vedere că starea lui de sănătate se îmbunătăţise uşor, am sugerat să efectuăm o intervenţie chirurgicală care nu era planificată, dar care ne-a permis într-un mod mai eficient şi radical să eliminăm presiunea intracraniană. Operaţia s-a efectuat pe timpul nopţii şi a avut rezultate bune, iar în această dimineaţă am făcut o nouă tomografie care ne-a arătat că hematomul a fost eliminat. Acum avem semne care ne permit să tragem concluzia că situaţia este mai bine controlată decât ieri”. Totuşi, Jean-Francois Payen a lansat şi un avertisment: „la terapie intensivă lucrurile pot lua o turnură fericită sau nefericită foarte repede”.
Sursa: espnf1.com