
Prețul polițelor RCA va trebui stabilit astfel încât să existe o proporționalitate între tarifele practicate și evoluția daunalității pe un anumit segment
Odată cu noul an se modifică din nou modul în care se stabilesc prețurile pentru polițele RCA. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât pe 13 ianuarie să modifice unele articole din norma nr. 23/2014 privind asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Cele mai „dureroase” modificări sunt cele aduse articolului 21, cel care reglementa stabilirea prețurilor polițelor. Articolul 5 s-a abrogat, iar articolul 6 a fost modificat, astfel:
„Asiguratorii sunt obligați să transmită în format electronic Autorității de Supraveghere Financiară ipotezele folosite, metodele actuariale și justificarea aplicării acestora pentru calculul menționat la alin (1), împreună cu baza de date utilizată pentru aceste calcule; în calculul tarifului de primă, asiguratorilor le este interzis să folosească indici de încărcare, coeficienți de majorare și/sau corecție sau alte instrumente de ajustare a tarifelor care să nu fie fundamentate statistic și actuarial, asigurându-se în acest fel o proporționalitate între tarifele practicate în perioade succesive și evoluția daunalității pe segmentul respectiv de asigurați”
De asemenea, după alineatul 6 a fost introdus un nou alineat (6.1), care prevede următoarele:
„Pentru fiecare segment prevăzut la alin. (6) asiguratorul RCA trebuie să utilizeze suficiente date istorice pentru a putea efectua un calcul relevant din punct de vedere statistic; în situația în care asiguratorul RCA nu deține suficiente date istorice pentru fiecare segment, acesta trebuie să utilizeze date istorice disponibile din alte surse, raportate la piața din România sau la piața Uniunii Europene”.
Ce înseamnă asta
Tarifele polițelor RCA vor fi corelate obligatoriu cu nivelul daunelor pentru fiecare segment de asigurați. Astfel, companiile de asigurări nu vor mai putea să stabilească tarife pe baza anumitor coeficienți în funcție de propria strategie comercială, ci vor fi obligați să stabilească noile prețuri exclusiv pe baza unor date statistice. Asta înseamnă că, de exemplu, dacă datele statistice indică faptul că o anumită categorie de șoferi este implicată în mai multe accidente rutiere decât alta, prețurile polițelor RCA pentru acea categorie vor crește automat, indiferent dacă asiguratorul avea sau nu de gând să mărească prețul pentru acea categorie.
Sau, ca să interpretăm legea și mai pe înțelesul tuturor: chiar dacă asiguratorul își asuma un risc, stabilind un preț mai mic pentru o anumită categorie de asigurați decât alte companii rivale de pe piață, din diverse motive (pentru a intra agresiv pe piață, pentru a atrage mai muli clienți, etc.), decizia nu îi va mai aparține, ci se va baza strict pe datele statistice de care dispune, date pe care va trebui să le transmită obligatoriu către ASF. Asiguratorul va trebui să mărească automat prețurile, în conformitate cu noile reglementări. La fel de adevărat este însă că pentru unele categorii de asigurați este foarte posibil ca prețul să scadă, în cazul în care datele statistice vor indica mai puține evenimente rutiere cauzate de șoferii din categoria respectivă.
Șoferii tineri, cei mai afectați?
Chiar dacă, în mod evident, România pe Roți nu deține baze de date similare cu cele după care asiguratorii vor trebui să stabilească noile prețuri, putem totuși să avansăm o ipoteză, aceasta fiind în strânsă legătură cu percepția publică, cu nenumăratele discuții din spațiul public și chiar și cu prețurile practicate până acum pentru polițele RCA. Astfel, chiar dacă nimeni nu anunță asta public, deocamdată, este de așteptat ca șoferii tineri să fie cei mai afectați de noile reglementări, aceștia fiind și până acum considerați de mulți „oaia neagră” a participanților la trafic. Nu de puține ori această categorie de șoferi a fost arătată cu degetul în spațiul public, fiindu-i atribuite cele mai multe accidente de circulație. Chiar și prețurile practicate în prezent stau mărturie. Astfel, este știut că în acest moment șoferii tineri plătesc printre cele mai mari prețuri pentru asigurări, ajungându-se la situații în care pentru același model de mașină un șofer tânăr să plătească un preț de două sau chiar de trei ori mai mare pentru o poliță decât un șofer din altă categorie. De asemenea, unele companii de asigurări evită cu totul să aibă de-a face cu această categorie, motiv pentru care stabilesc pentru șoferii tineri un preț dublu sau chiar mai mare al poliței RCA decât alte companii de pe piață.
Rămâne de văzut dacă și datele statistice le vor da dreptate acelora care consideră că șoferii tineri sunt automat mai predispuși la a provoca accidente. Dacă se va întâmpla acest lucru, va trebui să ne așteptăm la creșteri substanțiale de prețuri pentru această categorie de șoferi.
Ce spun asiguratorii
Companiile de asigurări au reacționat la noile modificări, anunțând că prețurile vor crește semnificativ pentru unele categorii și că este posibil să se ajungă chiar ca unele companii de asigurări să plece de pe piața din România. „Considerăm că aceste noi măsuri normative vor avea un impact major asupra industriei, restrângând capacitatea de a acționa în piața RCA. Modificarea articolului 21, alineatul (6) din Norma nr. 23/2014 va conduce, pe de o parte, la reduceri de primă pe anumite segmente, dar pentru unele categorii de clienți prețurile s-ar putea majora cu procente semnificative. Companiile vor fi restricționate în politicile lor de subscriere și de marketing. Vom asista la o reducere a nivelului de segmentare pe anumite categorii unde nu există suficiente date statistice, ceea ce poate conduce la creșterea prețului pentru acest tip de clienți. În cazul în care o companie nu are date suficiente în anumite situații, există posibilitatea ca această companie să stabilească tarife fie prea mici, fie prea mari pe segmentele respective, în raport cu riscurile existente pe piață. Acest lucru ar putea conduce în cele din urmă la pierderi semnificative pe această linie de asigurări. În ceea ce privește introducerea unui nou alineat după alineatul (6) din articolul 21 al Normei nr. 23/2014, considerăm că prevederea oferă posibilitatea utilizării surselor de date externe, însă în acest moment nu există astfel de surse de date la nivel local, iar la nivel european informațiile nu sunt disponibile pieței locale (diferențele daună medie și frecvența între țările UE fiind majore)”, se arată în răspunsul trimis către hotnews.ro de asiguratorii membri ai Uniunii Asiguratorilor și reasiguratorilor din România (UNSAR)
Noile reglementări vor intra în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial.
Sursa: hotnews.ro
Vezi toata lista